Mărturii despre originea Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, la 21 mai 2014, Catedrala patriarhală își sărbătorește hramul istoric. În cele ce urmează vă prezentăm un fragment din articolul intitulat Mărturii despre originea Sfântului Împărat Constantin „Genealogie” imperială și creștină, publicat în Ziarul Lumina din 3 ianuarie 2013:

În contrast cu abundența de informații pe care le avem despre viața Împăratului Constantin cel Mare după ajungerea sa în cadrul tetrarhiei aflate la conducerea Imperiului Roman, ne confruntăm cu o lipsă acută de surse în ceea ce privește copilăria și tinerețea sa în general. Cercetătorii au fost nevoiți adesea să formuleze ipoteze cu caracter strict arbitrar care să umple acest gol biografic. Vom încerca să oferim, în cele ce urmează, o descriere a celor mai plauzibile ipoteze.

Suntem obișnuiți să credem că privilegiul de a ajunge împărat sau rege a fost oferit întotdeauna pe bazele apartenenței la o familie de rang înalt. În realitate, au existat nenumărate cazuri în istoria Imperiul Roman în care au ajuns la conducere oameni cu o origine umilă. Unul dintre ei a fost și împăratul Constantin cel Mare. Acest aspect a fost ascuns o lungă perioadă de timp din cauza lipsei surselor cu privire la copilăria și tinerețea sa. De asemenea, eticheta curții imperiale cerea oarecum ca această origine umilă să fie cât mai bine camuflată. Era important ca împăratul să aibă o origine și o comportare nobilă. De exemplu, Dioclețian a fost la origini un simplu sclav. Însă, ajuns împărat, și-a schimbat numele de origine umilă, Diocles, în cel mult mai oficial, Dioclețian. La fel s-a petrecut și cu Constantin cel Mare, care a fost nevoit să „inventeze” o legătură cu binecunoscuta gens Flavia. S-a afirmat fie că tatăl său a fost o rudă îndepărtată a lui Claudius II Gothicus (268-270), fie inclusiv că ar fi fost nepotul său direct. Ambele afirmații nu sunt, însă, nimic altceva decât modalități de a lega dinastia constantiniană de una dintre familiile cu tradiție în istoria romană (mai multe informații la Paul Stephenson, „Constantine: Unconquered Emperor, Christian Victor”, Quercus, London, 2010, pp. 3-4).

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente