Mărţişoare pentru vârstnici de la persoane cu dizabilităţi

Beneficiarii Aşezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie“ din Alba Iulia au confecţionat cu multă atenţie şi dăruire, în cadrul activităţilor de ergoterapie, mărţişoare pe care le-au oferit pe 6 martie, beneficiarilor Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din Alba Iulia, informează „Ziarul Lumina”.

Prin acest gest, persoanele cu dizabilităţi au dorit să arate că sunt sensibile la suferinţa aproapelui. „Este un gest de o sensibilitate aparte ca persoanele aflate în suferinţă să îşi îndrepte gândul spre alţii, care, asemenea lor, sunt marcaţi de un altfel de necaz. Urmând cuvintelor Sfântului Apostol Pavel «Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng» (Romani 12, 15), beneficiarii Centrului de zi «Sfântul Meletie» s-au dovedit a fi creştini adevăraţi, iubitori de semeni şi sensibili la suferinţa aproapelui“, a precizat asistent social Alexandra Aloman, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.

Prin acest gest, persoanele cu dizabilităţi din Alba Iulia au dorit să aducă primăvara în sufletele celor aflaţi în suferinţă şi să fie un exemplu de nobleţe şi sensibilitate pentru cei din jur. „Mărţişoarele confecţionate reprezintă respectul şi preţuirea faţă de cei bolnavi şi aflaţi în suferinţă, dar şi bucuria de a le fi alături la greu. Bucuria este cea pe care o resimţim în fiecare zi, pentru fiecare lucru frumos pe care îl vedem în jurul nostru. Ea este cea care oferă posibilitatea trecerii peste dificultăţi fără a cădea în întunericul depresiei. De cele mai multe ori, bucuria reprezintă posibilitatea de a acţiona pentru un scop nobil, precum şi sentimentul de a fi util comunităţii din care facem parte“, a mai spus Alexandra Aloman, asistent social în cadrul Aşezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie“.

Peste 40 de vârstnici din Alba Iulia sunt ocrotiţi în cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu. Este vorba de persoane vârstnice sărace, aflate în stare de dependenţă fizică din cauza unor boli sau de-ficienţe. Vârstnicii primesc la domiciliu hrană şi li se oferă asistenţă socială, servicii menajere şi gospodăreşti, servicii medicale, consiliere, comunicare, însoţire la medicul de familie şi altele în funcţie de nevoi. Acest serviciu funcţionează în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

În cadrul Aşezământului social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie“ Alba Iulia sunt oferite gratuit servicii de orientare profesională, recuperare – ergoterapie şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială pentru 40 de persoane cu handicap. Centrul se află în structura Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, conform comunicatului Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.

Comentarii Facebook


Știri recente