„Marşul pentru viaţă”, la Arad

Arhiepiscopia Aradului în colaborare cu Asociaţia „Ikon”, Asociaţia „Ieromonah Arsenie Boca” şi Asociaţia „Brâncoveanu” etc. au organizat a patra ediţie a „Marşului pentru viaţă”, după cum ne-a precizat Arhim. Conf. Univ. dr.Teofan Mada, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Aradului.

Astăzi, 21 martie 2015, începând cu ora 12.00 (cu pornire din Piaţa Avram Iancu), arădenii au militat din nou împotriva avortului. Câteva sute de oameni, inclusiv preoţi, monahii şi mame, cu copii mici, au hotărât să „vorbeasca” pentru cei nenăscuţi. Printre participanţi s-au numărat Parintele Gabriel Mariş, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, precum şi alţi preoţi. Sufletul manifestării de azi, după cum a multor acţiuni pro-vita în Arad, a fost D-na Anamaria Jitea.

În conştiinţa morală Dumnezeu vorbeşte fiecăruia şi invită la apărarea vieţii umane în orice moment. În această legătură personală cu Creatorul se află demnitatea profundă a conştiinţei morale şi motivaţia inviolabilităţii sale. Pe un fond cultural caracterizat de eclipsa sensului vieţii, în care s-a atenuat mult percepţia comună a gravităţii morale a avortului şi a altor forme de atentate împotriva vieţii umane, se cere de la medici o tărie specială pentru a continua să afirme că avortul nu rezolvă nimic, ci ucide copilul, distruge femeia şi orbeşte conştiinţa tatălui copilului, ruinând, adesea, viaţa familiară.

Ediţia din acest an se desfăşoară sub imperativul moral că „fiecare viaţă e un dar”. Marşul a început în piaţa Avram Iancu şi a continuat pe traseul Spitalul Matern (aici, preoţii au spus o rugăciune şi au depus o coroana de flori la intrarea în unitatea spitalicească), Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime – unde a luat sfârşit.

Trupa „Ikon” a interpretat, pentru această ediţie, o piesă muzicală cu acelaşi titlu: „ fiecare viaţă e un dar” (videoclip disponibil pe www.blog.alegeviata.org).

Comentarii Facebook


Știri recente