Manifestări religioase în Arhiepiscopia Râmnicului. Trei Biserici Ortodoxe reprezentate la evenimente

Manifestările religioase dedicate ocrotitorului Anului 2016 în Patriarhia Română au continuat miercuri, 28 septembrie 2016, la Râmnicu Vâlcea.

În această dimineață, Biserica Mănăstirii Antim din oraşul Râmnicu-Vâlcea a fost sfințită de Patriarhul României, Patriarhul Antiohiei, Mitropolitul Ioan de Rustavi (reprezentantul Patriarhiei Georgiei) și alți ierarhi ai celor trei Biserici.

Din soborul slujitor au mai făcut parte următorii ierarhi:

  • Înaltpreasfințitul Părinte Gattas, Mitropolitul Bagdadului, Kuwaitului și împrejurimi,
  • Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,
  • Înaltpreasțitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Ephrem, Arhiepiscop de Bolnisi (Georgia),
  • Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum,
  • Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor,
  • Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului,
  • Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei,
  • Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei,
  • Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei,
  • Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului,
  • Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului,
  • Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților,
  • Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii,
  • Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului,
  • Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei,
  • Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei,
  • Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord,
  • Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande,
  • Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei,
  • Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Noua biserică a primit hramurile Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat că lăcașul de cult a fost construit prin strădania a doi ierarhi.

Am sfințit această biserică nouă care, așa cum se cunoaște, are hramurile Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea Maicii Domnului, și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. De aceea, biserica aceasta se mai numește și biserica Mănăstirii Antim din Râmnicu-Vâlcea, urmând același nume ca și biserica Mănăstirii Antim din București. Ne-am bucurat că a fost aici prezent Preafericitul Părinte Ioan al Antiohiei și al Întregului Orient, Înaltpreasfințitul Ioan Rustavi, din partea Patriarhului Ilia al II-lea al Georgiei. Această mănăstire a fost făcută prin grija vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Gherasim al Râmnicului și apoi a fost pictată în timpul păstoririi Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Varsanufie. Iată o lucrare frumoasă care poate fi o pildă de bogăţie iconografică. Aici au fost condensate o mulţime de teme iconografice şi teologice. Dar biserica este şi mai frumoasă atunci când este plină de credincioşi, a spus Preafericirea Sa.

Pentru noua biserică, Patriarhul României a dăruit un set de vase sfinte, o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi despre viaţa şi lucrarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat.

După Sfânta Slujbă, a avut loc proclamarea oficială a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Stânişoara şi a Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la TurnuTomosul Sinodal a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Smerenia noastră, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestor fericiţi sfinţi cuvioşi părinţi, care au sfinţit şi împodobit pământul Olteniei, luând aminte la râvna lor vrednică de laudă pentru rugăciunea şi apărarea dreptei credinţe şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe, pe temei canonic şi sinodal, chemând în ajutor harul Preasfintei, Celei de o viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, hotârăm ca de acum înainte şi în veci Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, cu zi de pomenire în 3 septembrie, şi Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu zi de pomenire în 5 octombrie, să fie număraţi între Sfinţii Bisericii şi să fie pomeniţi şi cinstiţi cu cântări de laudă în zilele lor de pomenire, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Au fost arătate, apoi, icoanele sfinţilor, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara şi au fost intonate troparele lor.

La finalul ceremoniei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie şi Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru arhierei, câte un engolpion cu chipul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, câte o Evanghelie cu miniaturi şi o icoană a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. De asemenea, părintele arhim. Sava Pleșa, starețul Mănăstirii Antima primit Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru clerici, iar credincioşii au primit iconiţe cu chipul ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ne aflăm într-o regiune binecuvântată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, care a fost episcop la Râmnic între 1705-1708, iar aici a tipărit mai multe cărţi, dintre care cele mai importante sunt Liturghierul împreună cu Molitfelnicul în 1706. Mai târziu, ele au fost tipărite tot de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul la Târgovişte în anul 1713, dar în mod separat. Aceste cărţi au impus definitiv limba română în cultul Bisericii noastre şi o mulţime de rugăciuni formulate de Sfântul Antim sunt aproape identice până în prezent. Astăzi, ne aflăm într-un spaţiu de sfinţire, de binecuvântare şi de mare lucrare misionară. (…) Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze mitropolia şi arhiepiscopia acestea şi zona aceasta care are o tradiţie creştină foarte puternică, care trebuie păstrată, cultivată şi continuată cu multă bucurie, a spus Patriarhul României.

În semn de mulţumire, Arhiepiscopul Râmnicului a dăruit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române într-o mică raclă o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara. Preafericirea Sa a precizat că această raclă va fi aşezată în noua Catedrală Patriarhală.

Cei patru sfinți au fost canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 februarie 2016.

 Audio: Radio TRINITAS

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…