Manifestări artistice, culturale și educative la Moniom, județul Caraș-Severin

Săptămâna premergătoare începutului Postului Sfintelor Paști a adus, pentru copiii și tinerii din Moniom, dar și pentru invitații lor, o serie de manifestări artistice, culturale și educative cu caracter duhovnicesc, organizate de Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate.

Astfel, pe parcursul săptămânii premergătoare zilei de 1 martie, copiii din sat au participat la ateliere de mărțișoare, confecționând adevărate bijuterii din hârtie obținute prin tehnica numită quilling. Întâlnirile, desfășurate în biserica satului, sub coordonarea prof. Georgiana Ciucur, au fost și un prilej de discuții pe teme duhovnicești.

În prima zi de primăvară, sâmbătă, 1 martie, copii și tineri, alături de părinții și bunicii lor, precum și de invitați din Reșița, au participat la festivitatea de inaugurare a Centrului de tineret „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom. Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria municipiului Reșița și Colegiul Național „Mircea Eliade” care au pus la dispoziție sala care va găzdui activitățile centrului. Cu ajutorul credincioșilor din Moniom și al unor oameni de bine din Reșița, sala de activități a fost complet renovată și utilată astfel încât să ofere un spațiu adecvat copiilor și tinerilor care vor desfășura aici activități dintre cele mai diverse: ateliere artistice, meditații, proiecții de film, discuții duhovnicești și altele. În debutul întâlnirii, părintele Mihai Ciucur a oficiat o slujbă de sfințire în sala care va găzdui activitățile centrului, după care, cei prezenți au putut viziona o expoziție de icoane și sculpturi realizate de copiii participanți la taberele de creație organizate de Episcopia Caransebeșului.

După momentul festiv, toți cei prezenți, alături de un număr mare de invitați din Reșița, au vizionat un spectacol susținut de teologul Claudiu Radu Murariu împreună cu un cor de copii din Reșița și Moniom, spectacol intitulat „Fă-te suflete, copil…”. La final toate mamele, bunicile și femeile prezente au primit în dar mărțișoare realizate de copii.

Seria de evenimente, desfășurate sub deviza „Mărțișoare de Moniom”, s-a încheiat duminică, 2 martie, la orele serii, în biserica parohială din localitate unde, credincioși de toate vârstele din sat, dar și invitați din alte localități și chiar din străinătate, s-au reunit în cadrul unei întâlniri de suflet. Evenimentul, constituit sub forma unui cenaclu literar-artistic, a fost moderat de poetul bănățean Ovidiu Gligu, care i-a avut alături pe artiștii plastici George Molin și Bogdan Piperiu, dar și pe alți iubitori de artă și literatură. Momentul intrării în Postul Mare a fost, astfel, marcat printr-o serie de poezii tematice, proză, cântec și o expoziție de sculptură în lemn cu motiv religios, derulate sub deviza „Contribuția artistului la urcușul duhovnicesc”.

Toate activitățile derulate în această perioadă au avut ca scop apropierea, în special a copiilor și tinerilor, de valorile credinței și culturii noastre naționale, precum și pregătirea credincioșilor de toate vârstele pentru intrarea în Postul Sfintelor Paști, o perioadă intensă de rugăciune și comuniune cu Dumnezeu.

(Articol realizat de Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…