În duminica aceasta, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit şi la Mănăstirea Voroneţ. Aşezământul monahal din Eparhia Sucevei şi Răduţilor îl are ca ocrotitor şi pe marele mucenic sărbătorit de creştinii ortodocşi în 23 aprilie.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, informează Doina Ciobanu, corespondent Trinitas Tv.
În cuvântul său, Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre credinţa şi dragostea creştină.
Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneţ datează din anul 1488. Ctitorie a Sfântului Ştefan Cel Mare, aşezământul monahal a fost construit în 3 luni și 3 săptămâni.