Mănăstirea tulceană de la Valea Teilor şi-a prăznuit hramul

Ziua pomenirii sfinţilor 40 de mucenici a fost prăznuită cu aleasă bucurie la Mănăstirea Valea Teilor din Episcopia Tulcii. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite cu prilejul hramului Paraclisului Mănăstirii.

După cum ne-a transmis Alexandru Chituţă, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţia Sa a subliniat importanţa mărturisirii credinţei noastre în aceste timpuri când se doreşte tot mai mult o diminuare a prezenţei Bisericii şi a valorilor morale în societate.

La sfârşit părintele stareţ dimpreună cu obştea mănăstirii a oferit tuturor credincioşilor o agapă creştinească.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…