Mănăstirea Sfânta Ana și-a serbat hramul

Câteva sute de credincioşi au luat parte sâmbătă, 25 iulie, la bucuria duhovnicească prilejuită de hramul mănăstirii „Sfânta Ana” din Orşova. Sfintele slujbe au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, având alături pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, ierarhul locului.

„Împreună cu înaltele feţe bisericeşti, zeci de preoţi, monahi şi monahii din tot cuprinsul Olteniei s-au rugat pentru pacea lumii şi bunăstarea sfintei Biserici. La ctitoria jurnalistului Pamfil Şeicaru sărbătoarea a început din ajunul praznicului Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vineri seara, în biserica mănăstirii a fost săvârşită slujba Privegherii în cinstea sfintei, soborul de preoţi înălţând alături de credincioşi rugăciuni de cerere pentru sănătatea, mântuirea şi buna-sporire a poporului drept-slăvitor. În ziua praznicului s-au săvârşit Taina Sf. Maslu și slujba Aghiasmei Mici, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie”, ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului şi Strehaiei.

La finalul Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au pus la inima credincioșilor cuvinte de învățătură, explicându-le celor prezenţi semnificațiile frumosului praznic.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Irineu le-a vorbit credincioşilor despre caracterul minunat al Sfintei Ana, care s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, născând la o vârstă înaintată pe cea care avea să devină Maica Domnului şi a întregului neam omenesc. Mitropolitul Olteniei a arătat că „Dumnezeu a ales-o întru atotştiința Sa pe Sfânta Ana dintre drepții Vechiului Testament ca să o aducă în lume pe Fecioara Maria. Rugăciunea şi viața sa curată au dat un plus de sfințenie fiicei ei, Maria, aşa cum li se transmit copiilor multe simțăminte în pântecele matern. Astfel, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a iubit rugăciunea încă din fragedă pruncie. Atât de familiar îi era Maicii Domnului templul încât nu a simțit ca orice alt copil despărțirea de părinții săi. Având modelul Sfintei Ana, Fecioara Maria a deprins de mică dragostea de Dumnezeu şi a trăit o viață extraordinară, primind să nască pe Hristos, Mântuitorul lumii”.

Ierarhul locului, Preasfințitul Nicodim, i-a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru bucuria împreună-slujirii, amintind că pe 27 iulie se împlinesc 7 ani de când ÎPS Irineu a fost așezat ca vrednic Arhipăstor în Cetatea Băniei. Cu acest prilej, PS Nicodim i-a dăruit Părintelui Mitropolit două icoane cu Mântuitorul și Maica Domnului, din partea clerului și credincioșilor mehedințeni.

După cuvântările ierarhilor, a fost săvârșit parastasul pentru ctitorii Sfintei Mănăstiri de pe Dealul Moșului. După acest moment, ierarhii, preoții, credincioșii și obștea monahală au luat parte la tradiționala agapă frățească.

***

Mănăstirea Sfânta Ana a fost ctitorită de Pamfil Şeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în primul Război Mondial. Ceea ce l-a determinat să ridice un așezământ destinat viețuirii de obște este o întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilitaţi materiale, o mănăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975.

Aşezământul monahal a fost construit între 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului “Curentul” şi deputat în Parlamentul României. În timpul comuniştilor, chiliile au fost transformate în locuri de cazare, funcţionând o discotecă şi un restaurant. În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se şi menirea pentru care a fost făcută.

Astfel, abia în decembrie 1990, mănăstirea a fost sfinţită de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoţi localnici.Complexul monahal iniţial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradiţional românesc şi chilii pe ambele părţi, ansamblul având forma literei „U”.

În ultimul deceniu, a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentaţie publică în care funcţionează actualmente Muzeul memorial Pamfil Şeicaru, biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.

Comentarii Facebook


Știri recente