De sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Făgețel din Munții Ciucului, județul Harghita, și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, împreună cu Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre modelul Sfântului Ioan Botezătorul și a evidențiat curajul, dreptatea și fidelitatea acestuia.
De asemenea, pornind de la exemplul Sfântului Proroc, Arhiereul vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei a subliniat că păstrarea integrității morale este esențială, chiar și atunci când aceasta implică riscuri.
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși la introspecție, la cercetarea propriei vieți și la analiza modului în care se raportează la adevăr și dreptate.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit arhimandrit pe protosinghelul Arsenie Boariu, viețuitor al Mănăstirii Făgețel.
La final, Episcopul Covasnei și Harghitei a adresat mulțumiri celor doi ierarhi pentru slujirea împreuna.
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei







