Mâinile lui Moș Crăciun: O parohie din Iași oferă daruri și bradul de Crăciun pentru 40 de familii numeroase

Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași desfășoară campania social-filantropică „Vine iar Crăciunul!”, prin care își propune să ajute 40 de familii numeroase, oferindu-le alimente, haine, jucării și bradul de Crăciun, cu ornamentele aferente.

„Nu putem lăsa acest timp să treacă pe lângă noi, să nu ne implicăm. Dacă anul trecut ne-am spus «Chiar și acum avem Crăciun», anul acesta spunem simplu și cu multă bucurie, «Vine iar Crăciunul!»”, transmite Părintele Paroh Radu Brînză. „Atunci când lipsa este mare, e nevoie de multă milostenie.”

Ca și în campania de la Crăciunul trecut, parohia a menținut costul de 560 lei/familie, bani din care fiecare familie ajutată va primi câte un brad și ornamente de Crăciun, alimente de bază și specifice sărbătorilor de iarnă, dulciuri, haine, jucării.

Suma totală necesară pentru cele 40 de familii este de 22.400 lei. Donațiile în bani și în natură pot fi făcute la sediul parohiei: Str. Octav Botez, nr. 4, Iași, telefon 0753427347

Donații online

Numar cont: RO44 INGB 0000 9999 0231 2405
Banca:
ING Bank
Beneficiar: Parohia Sf. Haralambie
Detalii transfer: Iar Crăciun

REVOLUT: 0755.397.205
Detalii transfer: Iar Crăciun

Foto credit: Freepik.com

Comentarii Facebook


Știri recente