„Maica Domnului ne ajută mai mult decât oricând, mai ales acum, când frica şi îngrijorarea sunt asupra noastră”

De  Izvorul Tămăduirii, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a vorbit despre ajutorul oferit de Maica Domnului „mai ales acum, când teama, frica, îngrijorarea și toate celelalte sunt asupra noastră”.

„Ea ne ajută mai mult decât oricând”, a subliniat ierarhul.

„Suntem încredințați că rugăciunile pe care le adresăm Maicii Preacurate, și nu sunt puține, ci sunt cele mai multe în cadrul rânduielilor liturgice, vor fi ascultate. Ea este mai cinstită decât îngerii și ei i se cuvine această preacinstire”, a spus Mitropolitul la finalul slujbei oficiate vineri în paraclisul mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”.

Ierarhul i-a îndemnat pe toți credincioșii care urmăresc sfintele slujbe prin intermediul transmisiunilor online să se roage neîncetat pentru ca această pandemie să înceteze.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Laurenţiu a citit rugăciuni speciale pentru încetarea molimei care a cuprins întreaga lume, rugăciuni pentru sănătatea oamenilor și pentru ocrotirea tuturor celor care luptă acum în spitale pentru a salva vieți omenești.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…