Maica Domnului cinstită la parohia Dobreni, Giurgiu

În ziua sărbătorii Nașterea Maicii Domnului, la 8 septembrie 2013, în biserica Parohiei Dobreni din Protopopiatul Herești, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiagiurgiului.ro.. Credincioșii prezenți s-au putut închina și la părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina și ale Sântului Mare Mucenic Gheorghe aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu. Sfintele odoare au fost așezate în sfântul locaș, într-un loc special amenajat. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt și alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulți creștini sunt victime ale prigoanei și violenței.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit despre importanța prezenței Maicii Domnului în viața Bisericii.

Biserica, fără Maica Domnului, a arătat Preasfinția Sa, nu poate fi înțeleasă la adevărata ei dimensiune, după cum Născătoarea de Dumnezeu, taina Întrupării și, implicit, taina credinței, nu pot fi separate în niciun fel de viața bisericească în toată complexitatea sa. De la nașterea sa Maria este plină de toate desăvârșirile și darurile trupești, dar și de toate desăvârșirile și darurile sufletești. Iconomia divină înfrățește cele mai frumoase forme trupești cu cele mai înalte virtuți sufletești în ființa fără pată și fără prihană a Mariei. „Plină de har” de la naștere, Maria rămâne plină de dar tot timpul vieții sale. Plinătatea acestui dar imens, ce umple ființa și se revarsă peste Maria, o înveșmântează în tainică apărătoare și scutitoare contra oricărui păcat.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oferit, în semn de prețuire, părintelui Dima Tănase o bederniță, iar credincioșii au primit din partea ierarhului lor iconițe cu Maica Domnului.

Biserica Parohiei Dobreni reprezintă unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice din județul Giurgiu, fiind ridicată între anii 1642-1646 de către domnitorul Constantin Șerban Basarab.

Comentarii Facebook


Știri recente