Maestrul Nicolae Voiculeț a cântat Imnul României la Crucea de pe Caraiman

Maestrul Nicolae Voiculeț, discipol al naistului Gheorghe Zamfir, a cântat miercuri Imnul României la crucea de pe Caraiman. Evenimentul a avut loc de Ziua Imnului Național și cu participarea a două coruri: Corul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov și Corul „Voievozii Munților din Covasna”.

Acțiunea a făcut parte din turneul național D.O.R. (Dumnezeu Ocrotește România), inițiat de artist și organizat de Asociația Culturală „Nicolae Voiculeț” cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român, al Primăriei Bușteni și al Jandarmeriei Române.

„În toate concertele mele de pe întreaga planetă, de peste douăzeci de ani, cânt Imnul României «Deșteaptă-te române» cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranță în inimă și onoare!”, a scris naistul Nicolae Voiculeț pe Facebook.

„Pentru mine, Imnul Național nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca niște momente, el este o rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România și un imn al demnității neamului românesc!”

Nicolae Voiculeț și-a propus prin această acțiune „promovarea identității și a marilor valori naționale, promovarea turismului românesc, trezirea conștiinței neamului, cinstirea eroilor și a celor care au apărat în lupte România”.

A fost o premieră intonarea imnului de peste 40 de artiști reuniți la altitudinea de 2291 m, pe Vârful Caraiman, din Munții Bucegi.

Crucea de pe Caraiman are 39,5 metri și este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. A fost construită între 1924 și 1928 în memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial.

„Crucea este arma lui Hristos, cu care transformă lumea în paradis! Crucea arată că iubirea e mai puternică decât moartea! Cine se apropie de Cruce, se apropie de Dumnezeu”, a scris de curând naistul pe Facebook.

Nicolae Voiculeț are 52 de ani și s-a născut la poalele Munților Bucegi, în Sinaia. Tatăl lui, preot, vorbea la perfecție cinci limbi străine. El i-a insuflat artistului credința în Dumnezeu și dorința permanentă de a se descoperi în artă, de a se regăsi spiritual în muzică și în tradiții.

Foto credit: Facebook / Nicolae Voiculeț

Comentarii Facebook


Știri recente