Viaţa noastră este o luptă împotriva păcatelor şi a patimilor. Athosul, munte al rugăciunii neîncetate, al isihiei, al ascultării până la renunţare, al dăruirii şi al pregustării luminii Învierii, este locuit de călugări care luptă continuu pentru învierea sufletului. Iar cel mai puternic stimulent al acestei lupte este tocmai Învierea Domnului.
În marea armată atonită este şi o oaste de călugări care se roagă în dulcele grai românesc la Schitul românesc Prodromu. „Noi luptăm pentru învierea sufletului prin curăţirea de patimi, prin agonisirea virtuţilor, prin post şi prin rugăciune având nădejdea Învierii. Bucuria cea mai mare pe care trebuie să o aibă călugărul este învierea sufletului. Dacă viaţa călugărului este o luptă continuă pentru învierea din patimi, atunci sigur că şi Învierea Domnului o trăieşte ca pe o mare bucurie. Îi dă nădejdea că va învia şi cu trupul pentru Împărăţia cerească şi îi dă o pregustare a învierii sufletului, aici, pe pământ. Bineînţeles, această luptă este desăvârşită prin împărtăşirea cu Sfintele Taine prin care ne unim cu Hristos, aşteptând astfel Învierea de obşte“, spune părintele ieroschimonah Paisie Moisa, epitrop întâi la Schitul Prodromu.
Învierea, stimulentul luptei pentru mântuire
Învierea Mântuitorului este o mare bucurie pentru noi, creştinii, ne apropie de El, de Hristos, şi în acelaşi timp ea ne arată ţelul spre care să tindem. „Credinţa în Învierea Mântuitorului este cel mai puternic stimulent al luptei noastre pentru mântuire. Dacă săvârşim fapte virtuoase doar ca să câştigăm lucruri pământeşti, dacă postim sau ne rugăm numai pentru ca să ne fie bine pe pământ, n-am câştigat nimic. Lupta noastră este pentru câştigarea mântuirii, pentru învierea sufletului, pentru învierea din patimi. Cum spun Sfinţii Părinţi, fără învierea sufletului nu vom trăi Învierea Mântuitorului. Sfântul Teodor Studitul explică în acest sens că cei care trăiesc în patimi, care sunt robiţi de pofte sau de lăcomii nu pot prăznui niciodată Paştele cum ar trebui şi nu se pot bucura de marele praznic. Pentru ei rămâne o simplă sărbătoare sau o sărbătoare a trupului, se bucură de odihnă, de mâncare mai bună, de lucruri din acestea pământeşti. Dar nu se bucură cu adevărat de Învierea Mântuitorului şi de învierea sufletului lor. De asta călugărul se luptă tot timpul să fie mai aproape de Dumnezeu şi atunci sigur că şi Învierea Domnului este o mare bucurie pentru el“, mai spune părintele Paisie.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
