Lucrările la cel mai mare centru destinat persoanelor hipoacuzice avansează semnificativ: Stadiu

Lucrările la cel mai mare centru destinat persoanelor hipoacuzice din țară avansează semnificativ, urmând să fie montat acoperișul.

Lucrările au fost demarate de Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2022, iar în prezent se estimează că vor fi terminate până la finalul anului. Centrul este situat în Sectorul 5 al Capitalei, pe strada Doina, numărul 7, pe terenul donat de Parohia Bărbătescu Vechi.

„Lucrurile au mers cu suișuri și coborâșuri, ca în orice inițiativă menită să facă mult bine și piedicile au fost pe măsură, însă, slavă Domnului, acum vedem că ne apropiem de punctul în care vom acoperi și vom închide clădirea în totalitate”, a declarat pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic și misiune al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru Trinitas TV.

Până în prezent au fost efectuate lucrări în valoare de 4 milioane de lei. Ulterior finalizării construcției exterioare, vor fi pregătite spațiile conform prevederilor legale.

Centrul multifuncțional va cuprinde o capelă, sală de socializare, spații de joacă și studiu, dar și o cantină socială care va pregăti zilnic 50 de porții de mâncare pentru persoanele din comunitate.

„Eforturile sunt susținute, avem oarecare predictibilitate în ceea ce privește finanțarea, însă fiecare ajutor contează, fiecare bănuț și am văzut că în acești ani de când a început proiectul, persoane fizice, persoane juridice au căutat să ne fie alături pentru susținerea acestui proiect și le mulțumim pentru acest fapt”, a adăugat pr. Ionuț Tutea.

Foto credit: Trinitas TV

Serviciile oferite

Cu această ocazie, pr. Mirel Ilie, parohul comunității hipoacuzice din București, a vorbit, de asemenea, la Trinitas TV despre importanța centrului și a subliniat necesitatea aparaturii de specialitate în îngrijirea persoanelor cu deficiențe de auz.

Clericul a evidențiat faptul că beneficiarii centrului vor dispune de pregătire individuală, în funcție de categoria lor de handicap. Totodată, pr. Mirel Ilie a afirmat necesitatea înființării unui after-school, prin intermediul căruia copiii cu deficiențe de auz să se poată pregăti pentru examene și teste.

Pr. Mirel Ilie a declarat faptul că tinerii vor avea la dispoziție un psiholog care îi va ajuta să depășească dificultățile cu care se confruntă din cauza marginalizării sociale și a statutului lor de persoană cu dizabilitate.

De asemenea, un logoped va lucra cu aceștia pentru a-i sprijini în îmbunătățirea abilităților de comunicare și vorbire, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală și profesională, pentru a le oferi o viață mai independentă și mai împlinită. În plus, vor fi implementate sisteme de comunicare și informare, adaptate nevoilor specifice ale persoanelor hipoacuzice.

Comunitatea surzilor din Arhiepiscopia Bucureștilor a fost înființată în 1999.

Cei care doresc să sprijine eforturile de construcție a centrului, o pot face prin donații în contul: RO12RNCB0069007655330174

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente