Lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei de Alba Iulia

În Sala de Conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia a avut loc joi, 21 ianuarie 2016, Şedinţa Consiliului şi Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu. După slujba de Te-Deum, Înaltpreasfinţia Sa a adresat membrilor şi invitaţilor un mesaj de bun venit, exprimându-şi bucuria revederii la momentul bilanţului pentru toate activităţile desfăşurate în anul care a trecut.

„În cuvântul său, Ierarhul a subliniat nevoie de a manifesta o credinţă pilduitoare şi i-a impulsionat pe cei prezenţi spre o viaţa dinamică în ogorul Domnului. De asemenea, Arhipăstorul Alba Iuliei a adăugat că «Noi trebuie să valorificăm timpul şi talanţii (…) Fiecare trebuie să aibă conştiinţa că suntem instrumente ale Domnului, iar pe pământ suntem străini şi călători, şi trebuie să arătăm dragoste lui Dumnezeu, ca răspuns al iubirii Sale». După alocuţiunea Înaltpreasfinţitului Irineu, Părinţii Consilieri au prezentat rapoartele celor patru sectoare ale eparhiei: administrativ-bisericesc, economic, cultural şi social-misionar. La finalul şedinţei, Ierarhul a mulţumit tuturor pentru implicarea în activitatea derulată pe parcursul anului trecut, arătând rolul pe care Adunarea eparhială şi membrii ei, îl au în viaţa societăţii şi a Bisericii, în acelaşi timp conştientizându-i că nobleţea aceasta are şi obligaţii, faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni”, a precizat Pr. Bogdan Avram, Secretar eparhial – Alba Iulia.

***

Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente