Video: Întronizarea Arhiepiscopului Marii Britanii și Irlandei de Nord

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a fost întronizat sâmbătă în demnitatea de Arhiepiscop Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Evenimentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Londra.

Ceremonia a fost condusă de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, alături de un sobor de ierarhi. Delegatul Patriarhului Daniel la eveniment a fost Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal.

Alături de ierarhii români, s-au aflat Preasfințitul Părinte Maxim de Melitini, reprezentantul Arhiepiscopiei de Thyateira și Marea Britanie din cadrul Patriarhiei Ecumenice, Înaltpreasfințitul Părinte Siluan, Mitropolitul Ortodox Antiohian al Insulelor Britanice și Irlandei și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Ortodox Georgian al Marii Britanii și Irlandei.

Arhiepiscopul Atanasie a fost ales în data de 25 octombrie 2024. Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord și Episcopia Irlandei și Islandei au fost înființate în 29 februarie 2024 și fac parte din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale.

În Marea Britanie trăiesc peste un milion de români, care dispun de 63 de parohii și trei mănăstiri.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente