Liturghie în limba română, în Biserica din Vlaherne

Cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cu prilejul sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, (01 octombrie 2015), a fost oficiată Sfânta Liturghie în limba română în Biserica Vlaherne din Istanbul. Slujba a fost săvârşită, în prezenţa Preasfințitului Părinte Andrianos de Alikarnassos, de către părintele Sergiu-Marcel Vlad, parohul Comunității Ortodoxe Române din Turcia.

„La acest moment de alese trăiri duhovnicești au participat aproximativ 100 de persoane, dintre care putem menționa credincioși ai Comunităţii Ortodoxe Române din Istanbul, precum şi pelerini români care au dorit să se roage la locul minunii Acoperământului Maicii Domnului. Pentru al treilea an consecutiv, cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită în limba română, credincioșii prezenți bucurându-se de prezența Preasfințitului Părinte Andrianos de Alikarnassos care a asistat la oficierea slujbei. La sfârșitul slujbei, Preasfinția Sa a transmis binecuvântările Sanctității Sale cu ocazia sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului”, după cum a mărturisit părintele Sergiu-Marcel Vlad.

***

Actuala Biserică din Vlaherne a fost construită în prima jumătate a secolului XIX, pe locul vechiului locaş de cult bizantin unde, în anul 911, în timpul asediului cetății Constantinopol, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și Sfântul Epifanie au văzut pe Maica Domnului. Fecioara Maria strălucea în lumină şi se ruga pentru întreg poporul, către Fiul ei, acoperind credincioșii cu cinstitul ei omofor.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…