Liturghie arhierească la Mănăstirea Crasna, Gorj

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a lăsatului sec de brânză, 22 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Crasna, judeţul Gorj.

“Postul este scara urcușului duhovnicesc spre ziua Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”!

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a precizat că rugăciunea liturgică, după conținutul său, poate să fie doxologică, de laudă și de preamărire a Lui Dumnezeu, de mulțumire și de cerere, iar noi trebuie să înțelegem că deși există o ierarhizare a eforturilor de căutare a Tatălui Ceresc, elementele caracteristice se întâlnesc adesea în cuprinsul aceleiași rugăciuni, cu atât mai mult cu cât cererile și ofrandele credincioșilor, prezentându-le Lui Hristos, iar prin Hristos, Tatălui Ceresc, iau forma unei rugăciuni de mijlocire, mai ales că noi, oamenii, suntem asemeni lui Adam, cel izgonit din Rai, care se tânguia prin cuvintele: «vai, mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am depărtat. Vai, mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie! Ci, o, Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta! Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumnezeul şi Ziditorul meu, milostive îndurate, când strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut», iar în ceea ce privește Sfânta Liturghie a Duminicii acesteia, Întâistătătorul eparhiei noastre a reiterat faptul că în conținutul acesteia se deslușește întreaga mântuire a omului modern, cea care se convertește, în cele din urmă, în capacitatea de a identifica şi a crede în mila lui Dumnezeu, prin scara urcușului duhovnicesc spre ziua Învierii Mântuitorului Hristos!

O perioadă în care trebuie să ne smerim, să viețuim în post și rugăciune”!

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a expus pe larg faptul că Evanghelia Dumi­ni­cii Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lă­satului sec de brânză este o lumină curată pentru sufletul nostrum, în toată perioada Pos­tului Sfintelor Paşti, deoarece postul marchează urcuşul duhovnicesc interior spre Înviere, iar în Postul Sfintelor Paşti sau Postul Mare, iertarea este începutul bun al unei perioade în care trebuie să ne smerim, să viețuim în post și rugăciune, dar mai ales, trebuie să iertăm unii altora greşelile făptuite cu voie sau fără de voie, pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte păcatele sau greşelile noastre. În toată desfășurarea sa, Evan­ghe­lia ne învaţă că relaţia omului cu Dumnezeu depinde de relaţia lui cu semenii săi, că omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele său, întrucât fiecare om este creat după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu!

“Viaţa sufletului se hrăneşte din iubirea milostivă a Lui Dumnezeu”!

În încheiere, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a ținut să le spună celor prezenți la Sfânta Liturghie că toți credincioșii trebuie să ne spovedim și să ne împărtășim în perioada postului, cu atât mai mult cu cât postul nu înseamnă doar ceea ce nu mâncăm, gândindu-ne la bucatele de la mesele îndestulate de dinainte, ci, pe întreaga lui cuprindere de patruzeci de zile, să înțelegem că nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci, postim pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. În acest fel, perioada Postului Mare este o dăruire de sine sau ofrandă de sine aduse Lui Dumnezeu, ca o bineprimită recunoştinţă pentru darul vieţii şi ca o dorinţă de sfinţire a vieţii! Să reținem permanent că postul are ca bază evlavia şi iubirea faţă de Dumnezeu, că noi postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm zi de zi, iar fiecare să ne încredinţăm Lui, pentru că El este Izvorul vieţii noastre, din moment ce însăși viaţa sufletului se hrăneşte din iubirea milostivă a Lui Dumnezeu, pe care o simte oricare dintre noi prin rugăciune şi prin Sfintele Taine ale Bisericii dreptmăritoare.

(Articol realizat de Profesor Vasile Gogonea)

Comentarii Facebook


Știri recente