Liturghie arhierească la biserica „Buna Vestire” din Oradea

În Duminica a XVI-a după Rusalii, 10 februarie 2013, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în parohia „Buna Vestire” din Oradea, săvârșind Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie în biserica parohială nou renovată și înfrumusețată, în sobor de preoți și diaconi.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice, după cum aflăm de la părintele Silviu Dobai, Chiriarhul Oradiei a explicat învățăturile ce se desprind din textul evanghelic de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, amintind că pilda talanților „este una dintre frumoasele pilde pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a folosit ca să îi învețe nu doar pe ucenicii Săi, ci și pe noi toți, oamenii care dorim să fim învățați de Domnul Hristos, ce trebuie să facem ca să ne mântuim. De aceea, cuvintele Sale, rostite în pilde, au înțelesuri foarte adânci și foarte puternice. Nu întâmplător, Fiul lui Dumnezeu întrupat își încheie cuvântul, și nu este singura dată când face lucrul acesta, prin expresia: †¹†¹Cel ce are urechi de auzit, să audă!†º†º”

„Cuvântul acesta este un cuvânt care ne pune pe toți, cei de ieri și de azi, în gardă cu privire la propria noastră viață. Pentru că pilda frumoasă pe care am ascultat-o este, de fapt, o lecție despre responsabilitate; responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, cu darurile pe care le primim de la Dumenezeu. Încă o dată, Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă că viața noastră este darul lui Dumnezeu și că tot ceea ce primim, tot ceea ce avem și împlinim în viață sunt daruri ale lui Dumnezeu. Prin urmare, niciunul dintre noi nu are dreptul să se laude că tot ceea ce a făcut în viață, a făcut prin propriile sale puteri. Nu a făcut nimic altceva decât să își pună în lucrare talanții, talentele, darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat”, a mai spus Preasfinția Sa.

„Noi avem datoria să nu ne lăsăm doborâți de răutățile din jur, să nu ne lăsăm contaminați de ura din jurul nostru, de judecățile de valoare greșite, ci să ne punem în valoare talanții. Cel care a primit de la Dumnezeu lumină mare, să o cultive, fără a se trufi, punându-și darul său în slujba oamenilor”, adăugat Părintele Episcop.

La momentul chinonicului, părintele paroh Ioan Marian a adus un cuvânt de mulțumire Ierarhului pentru grija și dragostea părintească pe care o arată preoților și credincioșilor acestei parohii și pentru prezența în mijlocul comunității pe care, din încredințarea Chiriarhului, o păstorește.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe cei doi preoți pentru frumoasele împliniri și înnoiri ce s-au realizat în ultima vreme la sfântul lăcaș și pe bunii credincioși ai parohiei pentru aleasa lucrarea ce o săvârșesc în mărturisirea credinței noastre strămoșești în acest cartier central al Oradiei: „Vă doresc să aveți parte de multă sănătate, mântuire și ajutor din ceruri. Bunul Dumnezeu să vă ocrotească, să vă ferească de rele, să vă dea bucuria slujirii aproapelui, bucuria dăruirii și bucuria de a vă bucura de darurile pe care Dumnezeu vi le-a oferit și, totodată, bucuria de a le înmulți și a da mai departe, din darul lui Dumnezeu, și celor lipsiți.”

Biserica „Buna Vestire” din Oradea este un lăcaș cu o arhitectură aparte. A fost construită din cărămidă în anul 1750, servind ca biserică militară, devenind apoi biserică de enorie. În ultimii doi ani, prin grija părintelui paroh Ioan Marian și a părintelui coslujitor Laurian Lucian, împreună cu membrii consiliului și comitetului parohial, au fost întreprinse lucrări de renovare, înfrumusețare și amenajare în interiorul sfântului lăcaș, la demisolul acestuia, precum și pe terenul din jurul bisericii. Au fost înlocuite geamurile și ușile bisericii, s-a înlocuit pardoseala din Sfântul Altar, s-a completat mobilierul bisericesc, s-au montat două candelabre mari noi, s-a renovat sacristia și s-au înnoit vasele liturgice și veșmintele preoțești. A fost amenajată grădina bisericii și gardul exterior. De asemenea, a fost renovat biroul parohial unde este păstrată biblioteca și arhiva parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente

PS Ignatie: De ce trăim stări de anxietate?

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. La predică, ierarhul explicat pasajul evanghelic Despre grijile vieții, accentuând modul simplu în care omul ar trebui se raporteze la…