Liturghie arhierească în Parohia Moisei I, județul Maramureș

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 10 ianuarie 2016, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Moisei I, în biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, al cărei preot paroh este Părintele Dumitru Timiş. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de profesoara de muzică Maria Şofronici, după cum a precizat Andrei Fărcaş.

În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale Pericopei Evanghelice citită astăzi în toate locașurile de cult și care face referire la Începutul propovăduirii Domnului: „Propovăduirea Evangheliei începe cu un îndemn la căiţă: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Lumina lui Hristos se dovedeşte nemuritoare peste secole şi milenii. Este atât de puternică încât Apostolii Domnului au răspândit-o cu mâinile goale în lume şi au întemeiat creştinismul în rândul neamurilor. Iar acea lumină dăinuie şi azi. Neamurile au devenit noi. Se poate spune că fiecare neam a devenit popor ales. Creştinismul este fundamental în devenirea Europei. Marile valori ale Europei s-au făcut prin intermediul creştinismului, dar, din păcate, acum Occidentul îşi leapădă haina sfântă a creştinismului, în timpul căruia s-au creat capodoperele mari ale ştiinţei şi culturii, valorile civilizaţiei creştine. De aceea, în istorie vor rămâne doar neamurile care Îl vor mărturisi pe Hristos. Să păstrăm Lumina lui Hristos ca pe un chivot, pentru că aceasta ne va conduce spre Împărăţia lui Dumnezeu. De la Hristos şi Sfinţii Lui luăm putere. Fără creştinism nu am fi avut valori”.

În această zi, părintele paroh Dumitru Timiş și-a serbat 68 de ani de viaţă şi aproape 40 de slujire în aceeaşi parohie. Cu această ocazie, în semn de recunoștință pentru lucrarea pastoral – misionară desfășurată, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul i-a înmânat Gramata Episcopală.

Binecuvântarea Centrului Social Sfânta Cuvioasă Parascheva

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a binecuvântat inaugurarea Centrului Social „Cuvioasa Parascheva”, ridicat în apropierea bisericii. Construit recent, prin eforturile Parohiei Moisei I, centrul social este format din parter şi etaj și este dotat cu mai multe camere pentru nevoile sociale ale parohiei: două săli catehetice, sală de mese, bucătărie, magazie, bibliotecă, săli pentru activităţi cu tinerii etc. Ridicarea construcţiei a durat trei ani.

Comentarii Facebook


Știri recente