Liturghie arhierească în localitatea Oțelu Roșu

În Duminica a XVII-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Oțelu Roșu, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Banat.

PS Lucian a săvârșit slujba de binecuvântare a bisericii de lemn, precum și sfințirea icoanelor împărătești de pe catapeteasmă. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Dumnezeieștile Taine.

La momentul cuvenit, Preasfințitul Lucian a ținut un cuvânt de învățătură. ‘Învățăm din Evanghelia de astăzi ce înseamnă iubirea jertfelnică a părinților pentru copii. Despre această iubire jertfelnică se vorbește și în rugăciunea de la Taina cununiei, în care preotul spune că ‘rugăciunile părinților întăresc temeliile caselor copiilor lor’. Această dragoste a determinat smerenia femeii cananeence, care, primind cuvântul de mustrare al Mântuitorului Iisus, nu a deznădăjduit, ci a stăruit, primind vindecarea fiicei sale, chinuită de un demon. Ne bucurăm că în această zi însorită de iarnă târzie suntem alături de dumneavoastră în rugăciune și trăire duhovnicească. Deși nu am anunțat vizita de mai multă vreme, se dovedește faptul că sunteți mereu alături de Biserica lui Hristos și vă ascultați păstorul, care își împlinește misiunea cu abnegație și devotament’, a spus PS Lucian.

La final, părintele paroh iconom Liciniu Gheorghe Oltean a mulțumit Preasfinției Sale pentru purtarea de grijă și atenția deosebită acordată Bisericii ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Oțelu Roșu. Construcția Bisericii de lemn ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ a început în anul 2008, lăcașul de cult fiind așezat în centrul civic al orașului Oțelu Roșu.

Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ a luat ființă în anul 1999, iar piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 2000 de către Preasfințitul Părinte Episcop Laurențiu, pe atunci Episcop al Caransebeșului, actualmente Mitropolit al Ardealului. Datorită insuficiențelor materiale, până în anul 2006 s-a putut concretiza material numai fundația bisericii. Cu toate acestea, comunitatea s-a dovedit a fi una foarte închegată în jurul preotului paroh Oltean Liciniu, iar în vara anului 2006, urmare a deciziei Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, s-au demarat lucrările de ridicare a unei biserici din lemn pe fundația existentă, având în vedere cadrul natural forestier care o recomanda.

Osteneala enoriașilor și dragostea binevoitoare a ctitorilor s-au concretizat în primăvara anului 2008, când, la praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, biserica a fost târnosită de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr impresionant de credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente