Liturghie arhierească în Delta Dunării

Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat marți 6 mai a.c. în mijlocul credincioșilor din parohia Sfântul Gheorghe – Deltă care și-a serbat ocrotitorul, după cum ne-a precizat Alexandru Chituță.

Cu acest prilej Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în sobor de preoți și diaconi în biserica cu hramul”Sfântul Mucenic Gheorghe” devenită neîncăpătoare pentru credincioșii prezenți, în frunte cu autoritățile centrale și locale ale jud. Tulcea.

Răspunsurile liturgice au fost date de corala parohiei.

La sfârșitul slujbei Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură scoțând în evidență importanța participării credincioșilor la ospățul euharistic pentru a se împărtăși din Pâinea cea Vie care s-a coborât din cer.

Un cuvânt de salut a prezentat și dl Horia Teodorescu președintele Consiliului Județean Tulcea și dl. Lucian Simion prefectul Județului.

În urmă cu doi ani această biserică a avut de suferit de pe urma unui incendiu care a distrus-o parțial.

Acum biserica este restaurată în întregime fiind pregătită pentru pictură. Pentru implicarea în acțiunea de restaurare a sfântului locaș P.C. Pr. Lucian Tulcianu a fost hirotesit întru sachelar.

Parohia a oferit o agapă creștină tuturor celor prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente