Lepădarea de sine, îmbogățirea în Dumnezeu

În prima duminică după Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Biserica Ortodoxă a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa din Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolele 8, 34-38 și 9, 1, unde Hristos vorbește de luarea Crucii, urmarea Lui și câștigarea sufletului pentru Împărăția cerurilor. În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat înțelesurile duhovnicești ale crucii și lepădării de sine pentru urmarea lui Hristos.

Evanghelistul Marcu spune că Mântuitorul Hristos a chemat mulțimea de oameni și pe ucenicii săi și le-a zis: ‘Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie’. Acest îndemn evanghelic este adresat tuturor oamenilor și desemnează procesul îndumnezeirii omului sau a înveșnicirii lui în Împărăția lui Dumnezeu. Lepădarea se sine este cerută prima de Dumnezeu. Ea este începutul programului de mântuire. Lepădarea de sine a fost văzută și interpretată în multe feluri, ea fiind asemuită cu smerenia, fuga de orgoliu și de întemeierea exclusivă pe sine. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că lepădarea de sine este reversul înstrăinării omului de Dumnezeu, recuperarea legăturii de iubire cu Creatorul. ‘Lepădarea de sine înseamnă lepădarea de sinele egoist, înstrăinat de Dumnezeu. Omul, când a căzut din legătura de iubire cu Dumnezeu, s-a înstrăinat de Dumnezeu, de semeni și de el însuși. Lepădarea de sine nu înseamnă desființarea de sine, ci lepădarea unui mod egoist sau pătimaș de viețuire, de gândire și de făptuire. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la patima mândriei sau a slavei deșarte și la patima lăcomiei după lucruri trecătoare limitate. Foarte adesea această iubire pătimașă de sine creează o mulțime de conflicte și o mulțime de războaie, desigur duhovnicești, dar se poate ajunge și la războaie generate de lăcomie când unele popoare doresc să stăpânească peste altele’, a spus Preafericirea Sa potrivit Ziarul Lumina.

Purtarea Crucii semnifică și o povară interioară a sufletului

Lepădarea de sine nu este o reducere a ființei umane și o sărăcire a ei, ci o îmbogățire a omului cu puterea și iubirea lui Dumnezeu care iradiază bogăție nesfârșită, care copleșește cu harul limitările lumii create. Lepădarea de sine este înțeleasă și ca o extindere a sufletului în Dumnezeu și în ceilalți oameni care nu mai sunt percepuți ca ceva exterior, ci interior sau lăuntric. ‘Lepădarea de sine înseamnă a nu mai avea sinele sau eul egoist ca centru al vieții sale. Înseamnă a viețui fără a centra viața pe propriul eu și a avea ca centru al vieții legătura cu Dumnezeu-Omul. Când omul nu se gândește în primul rând la sine, ci la legătura cu Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice, atunci el se leapădă de sine și se unește cu Dumnezeu, și astfel viața sa nu mai rămâne într-un orizont limitat și trecător, ci se deschide spre viața cea veșnică, nelimitată și netrecătoare’, a explicat Patriarhul României. Lepădarea de sine este urmată de asumarea crucii propriei vieți, înțeleasă ca necazuri suferite sau neajunsuri care nu pot fi vindecate în această viață, care îl însoțesc pe om până la moarte. ‘Crucea nu este înțeleasă ca un lemn pe care-l purtăm pe umăr, ci ca o povară interioară purtată în suflet, pe umerii sufletului. Crucea este o neîmplinire, o neputință, o suferință, o nefericire. Este conștiința finitudinii și fragilității ființei umane. Conștiința că avem limite, că nu putem împlini ceea ce dorim. Dorim să fim mai tari și constatăm că suntem slabi. Crucea poate fi o copilărie fără părinți sau o familie fără copii, o văduvie pe întreaga viață, o patimă nevindecată, poate să fie o tristețe că nu am plinit ceea ce am dorit să facem’, a arătat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Bogăția omului duhovnicesc

Atunci când omul asumă crucea vieții și acceptă planul lui Dumnezeu cu el, urmarea lui Hristos preschimbă aspectul negativ al acesteia în bucurie duhovnicească. Suferința și neputințele sunt transformate de Hristos în trepte către Împărăția cerurilor și devin căi prin care în om se sălășluiește Hristos, care s-a identificat întotdeauna cu cei săraci, lipsiți, bolnavi, suferinzi și marginalizați. ‘Să descoperim în cruce nu un eșec, ci o șansă pentru un nou început, pentru apropiere de Dumnezeu, și atunci o lipsă, o neputință, o limitare a noastră, devine prilej de îmbogățire duhovnicească. Dacă purtăm crucea sărăciei materiale și o aducem la Hristos, El ne îmbogățește viața, și în locul bunurilor materiale care ne lipsesc ne dăruiește bogăția harului, bogăția prezenței lui. De aceea oamenii săraci, dar duhovnicești au mai multă bucurie decât oamenii bogați dar care au uitat de Dumnezeu, și sunt legați doar de lucrurile trecătoare și limitate’, a explicat Patriarhul României.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel despre cutremurul din Turcia și Grecia. Mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Ecumenic

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat durerea față de pierderile suferite de Grecia și Turcia în urma cutremurului produs vineri. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de solidaritate, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: Sanctităţii Sale Bartolomeu…