Legea română interzice ofensa publică adusă simbolurilor religioase, transmite Secretariatul de Stat pentru Culte

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) atenționează că „în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.

Mesajul a fost transmis în contextul vandalizării, în noaptea de joi spre vineri, a Bisericii Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din Parcul IOR-Titan al Capitalei, act pe care SSC îl condamnă ferm.

„Vandalizarea unui lăcaș de cult este o ofensă publică adusă simbolurilor religioase și un atentat la adresa libertății religioase, unul dintre drepturile fundamentale ale omului în orice democrație”, subliniază reprezentanții SSC.

„Ne exprimăm convingerea că autorii acestor fapte incalificabile vor fi cât mai rapid identificați și trași la răspundere conform exigențelor legislației în vigoare.”

Foto credit: Capturi de ecran

Părintele Paroh Gabriel Pîrvu a transmis sâmbătă pentru Basilica.ro că a primit ajutorul unei firme care se ocupă cu grafitti și a reușit să curețe inscripțiile imediat după ce poliția le-a filmat și fotografiat. Făptașii au fost filmați de camerele de supraveghere.

Foto credit: Biserica Maramureșană – Titan (deschidere)

Comentarii Facebook


Știri recente