Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnaziala Nr. 56 din București au participat astăzi de o lecție specială. Școlarii au putut descoperi amănunte din viața domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Acțiunea a făcut parte din Programul „Pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni” organizat de Parohia „Iancu Vechi” – Mătăsari în colaborare cu școala, informează TRINITAS TV.
Proiectul „Pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni” se apropie de final. În cele 3 luni de când a început, elevii din clasele V-VII de la Școala Nr. 56, au avut discutat săptămânal, timp de 15-20 de minute, în cadrul orelor de Religie, despre Sfinții Brâncoveni.
În paralel, la orele de educație plastică și la cercul de pictură „Sfântul Eustație” al parohiei, elevii participanți la program au realizat desene, picturi și colaje după viețile Sfinților Martiri Brâncoveni. Lucrările vor fi prezentate într-o expoziție organizată în luna mai la biserica parohială.





