Lângă Cheile Nerei: Un paraclis de mici dimensiuni îi așteaptă non-stop la rugăciune pe turiști și enoriași

La Potoc, lângă cheile Nerei, un paraclis de mici dimensiuni uimește prin simplitatea și frumusețea sa.

©Episcopia Caransebeșului

Lăcașul de închinare a fost construit la inițiativa comunității parohiale și este destinat atât enoriașilor, cât și turiștilor care vin în zonă. Gândit ca un „popas de liniște duhovnicească”, la baza dealului pe care se află biserica mare a parohiei, paraclisul va fi deschis non-stop pentru cei ce dorec să spună o rugăciune.

©Episcopia Caransebeșului

Episcopul Lucian al Caransebeșului s-a aflat duminică la Potoc pentru a sfinți paraclisul, dar și două troițe. Ierarhul și-a exprimat aprecierea pentru proiect.

©Episcopia Caransebeșului

„Ne bucurăm că avem aici, prin străduința părintelui paroh și a credincioșilor, un mini complex eclesial, în sensul că, pe lângă frumoasa biserică de la Potoc și curtea generoasă, avlia bisericii, avem și un paraclis care se află la baza dealului pe care îl urcăm ca să venim la sfânta biserică și de asemenea, acest sat s-a împodobit cu alte două troițe”.

„Avem aici o obște duhovnicească dinamică și activă, permanent dornică să împodobească Casa lui Dumnezeu și totodată să împodobească localitatea cu obiective religioase, astfel încât nu numai credincioșii de aici să se bucure, ci și toți turiștii care vizitează această zonă pitorească din Banatul de Munte”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

După sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mare a parohiei. ©Episcopia Caransebeșului

Pentru întreaga sa activitate, părintele paroh Iosif Aldescu a fost hirotesit iconom stavrofor.

©Episcopia Caransebeșului

Denumirea satului Potoc vine de la sârbescul potok (pârâu, apă repede). În anul 1367, moşia Potoc este amintită ca posesiunea regală Pathaky. Localitatea se află în zona Cheilor Nerei, în apropierea Cascadei Beușnița și a Lacului Ochiul Beiului. Biserica parohială a fost ridicată în anul 1756 și reconstruită între anii 1904-1906.

Vezi și: Ateneul Național din Iași este prima instituție de cultură din România care deține o capelă proprie (FOTO)

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente