La Worms a fost inaugurat un monument dedicat eroilor români din Primul Război Mondial

Părintele Mircea Deac de la Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu” – Frankfurt, a sfințit la Worms, Germania, în ziua de 9 octombrie un monument dedicat celor 168 eroi români care au murit în Primul Război Mondial în acea zonă.

La ceremonia de inaugurare a noului monument au participat: Dl. Nicolae Nasta, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi delegat al MApN, Dl. Michael Kissel, primarul oraşului Worms şi Dl. Günter Bohn, locotenent major al Comando-ului de infanterie Rheinland-Pfalz.

Monumentul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, prin intermediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi al Primăriei Oraşului Worms.

Memorialul reprezintă o cruce de piatră cu două plăci pe care sunt pomenite numele celor 168 de eroi români.

Cei mai mulţi dintre eroi au murit din cauza înfometării şi epuizării, fiind prizonieri de război în lagărul de muncă din Alzeyer Straße, informează site-ul Mitropoliei Germaniei.

În cimitirul Auf der Hocheimer Höhe din Worms sunt înmormântaţi peste 2000 de soldaţi din Primul Război Mondial, printre care se numără 168 de români.

Foto credit: MApN

Comentarii Facebook


Știri recente