La Tărlungeni a fost prezentată o expoziție de icoane pictate de copiii din parohie

La biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tărlungeni, județul Brașov, a fost prezentată duminică o expoziție de icoane pictate de copiii din parohie.

Icoanele au fost realizate copii de diferite etnii pe parcursul vacanței de vară, informează Mitropolia Ardealului.

Acestea au fost sfințite după slujba de Te Deum oficiată cu ocazia începutului noului an bisericesc.

„Pentru satul nostru, ziua de 1 septembrie a reprezentat un prilej de multă bucurie duhovnicească, atât pentru credincioșii adulți, cât mai ales pentru copiii din cercul catehetic al parohiei”, a spus preotul paroh Ciprian Aranyosi.

Icoanele au fost admirate de credincioși, iar Părintele Ciprian Aranyosi le-a oferit celor mici diplome și premii pentru munca depusă.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente