La Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”-Titan se desfăşoară cursuri de prim ajutor

Clericii şi credincioşii din Protoieria 3 Capitală au posibilitatea ca săptămâna aceasta să participe la cursurile de prim ajutor organizate la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”-Titan.

Cursul, susţinut de Vasile Vlaşin – fondatorul Asociaţiei „Părinţi salvatori” – a ajuns miercuri, 26 mai 2021, la cea de-a 910-a sesiune, în cinci ani de la iniţierea proiectului.

Părintele Florin Nectarie Busuioc, Protopopul Protoieriei Sector 3 Capitală, a reiterat grija Patriarhului Daniel pentru sănătatea trupească şi sufletească a credincioşilor.

El a spus că în mod intensiv în perioada pandemiei, „Biserica a fost foarte implicată în activităţile de încurajare şi promovare a eforturilor de menţinere a sănătăţii fizice. Grija aceasta se reflectă şi în activitatea protoieriei noastre”.

Structura cursului

Vasile Vlaşin a vorbit despre cum se desfăşoară, propriu-zis, un curs de prim ajutor şi ce învaţă beneficiarii.

„Participanţii învaţă, pe scurt, cum să evalueze starea unei victime, cum să înţeleagă ce s-a întâmplat şi cum să gestioneze situaţia pe care o descoperă, fie că este vorba de leşin, de înec, de o criză de epilepsie sau, în situaţia cea mai gravă, de stop cardio-respirator. Învaţă cum să facă resuscitare, proces în care e vitală folosirea defibrilatorului, pentru care facem instruire. Sunt cinci zile în care la acest curs participă în special preoţi”.

„Fiecare dintre noi ar trebui să ştie să acorde primul ajutor, astfel de cursuri fiind necesare încă din timpul copilăriei, în şcoli, apoi mai târziu, pe parcursul vieţii, în special la locul de muncă, şi toate acestea ar trebui să se desfăşoare cu rigurozitate. Cursul acesta implică teorie şi practică. Nu putem învăţa cum să salvăm o viaţă doar privind un filmuleţ de câteva minute la televizor sau online, ci trebuie să exersăm, să simţim cu propriile mâini paşii pe care îi avem de urmat”.

„În asemenea situaţii de risc există rigurozitate, există reguli care trebuie respectate, iar improvizaţiile nu îşi au locul. În plus, avem impresia că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău şi, într-adevăr, deseori suntem feriţi de evenimente nefericite, dar asta nu înseamnă că suntem scutiţi de datoria de a-i ajuta pe cei a căror viaţă se află în pericol”.

Foto credit: Ziarul Lumina


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente