La o seară tradițională, ASCOR Oradea a colectat 6.200 lei pentru copiii din medii defavorizate

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Oradea a organizat duminică prima ediție a proiectului caritabil „Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade`”. În cadrul serii tradiționale s-au colectat 6.200 de lei care urmează să fie donați copiilor proveniți din medii defavorizate.

Manifestarea este parte a proiectului „Dăruind vei dobândi”, la care au luat parte peste 80 de participanți.

Fondurile vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor din medii defavorizate, oferindu-le rechizite școlare, materiale didactice, transport, alimente și articole vestimentare în perioada Postului Mare.

Tradiții și milostenie

Evenimentul a avut loc la restaurantul „La Moroșanu” din Oradea, oferind invitaților un ambient tradițional, cu muzică, dansuri și preparate tradiționale. Accesul a fost gratuit pentru cei îmbrăcați în porturi populare.

Proiectul a avut scop caritabil, susținând copiii vulnerabili prin donații și vânzarea de mărțișoare realizate de studenți.

Manifestarea a fost animată de interpreții Andrei Dem, Roxana Tîrb și de ansambluri folclorice.

Foto credit: Facebook / ASCOR Oradea


Știri recente