La Mănăstirea Putna încep taberele pentru copii și tineri români din SUA și Irlanda

Mănăstirea Putna va găzdui două tabere dedicate copiilor şi tinerilor români din Statele Unite ale Americii şi Irlanda.

Luni, 8 iulie, începe tabăra „Rădăcini 2019” organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Români din America (ROYA). Activităţile se vor încheia în 14 iulie.

La tabără participă 21 de tineri și 5 însoțitori.

Este al cincilea an în care ROYA organizează această tabără la Putna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, și a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

„Spune mult faptul că în fiecare an ne reîntoarcem la Mănăstirea Putna și stăm mai mult decât în anul precedent. Am observat multe schimbări în tinerii cu care vin: seriozitatea cu care își construiesc relația cu Dumnezeu, interesul crescut pentru aflarea rădăcinilor și tradițiilor strămoșești. Aflând despre viața Sfântului Stefan cel Mare, ei sunt mândri de cine le-au fost strămoșii”, a declarat Florina Radu, unul dintre organizatori.

Tineri români din SUA în tabără la Mănăstirea Putna. Foto credit: Mănăstirea Putna.

Miercuri, 10 iulie, va începe „Tabăra internațională de tradiție și spiritualitate” cu participanți din  Protoieria Irlandei, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

La tabără participă 40 de copii, între 8 și 15 ani, și 15 însoțitori.

Tabăra se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen.

Scopul taberei este să îi familiarizeze pe copiii români din diaspora cu spiritualitatea, cultura și tradițiile poporului român.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

O stradă din Arad a primit numele Reginei-Mamă Elena

Strada pe care se află intrarea principală în Domeniul Regal Săvârşin din Arad, a fost denumită „Regina-Mamă Elena”. Evenimentul se înscrie în manifestările dedicate repatrierii și reînhumării osemintelor reginei la Curtea de Argeş Autorităţile au…