La împlinirea vârstei centenare, dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a primit Ordinul Patriarhal „Sf. Ioan Gură de Aur”

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost serbat joi, într-o sesiune aniversară a Academiei Române, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Ca acest prilej, a fost distins de Patriarhul României cu Ordinul „Sf. Ioan Gură de Aur”, înmânat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Evenimentul a fost moderat de psihologul Mihai Copăceanu și a debutat cu un laudatio adresat de Președintele Academiei Române. Destinul sărbătoritului „ilustrează ceea ce Fernand Braudel a numit durata lungă: trei-patru generații, socotind o generație la 25-30 de ani”, a spus acad. Ioan-Aurel Pop.

„Deci sensul este de istorie umană profundă sau de istorie umană retrospectivă, în cadrul căreia timpul individual al Maestrului Constantin Bălăceanu-Stolnici dobândește consistență, se obiectivează într-o epocă întreagă.”

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost serbat joi, 6 iulie 2023, într-o sesiune aniversară a Academiei Române, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Vâna aceasta istorică aristocratică, coborâtoare până în perioada Cruciadelor, a ordinelor cavalerești și a domnilor noștri, luptători pentru Republica Creștină – adică pentru Europa – aduce după sine prețuirea tradiției, conservarea virtuților și a valorilor. În perioada Cruciadelor, în prim plan erau onoarea și demnitatea”, a mai spus Președintele Academiei.

Astfel, prin personalitatea sa, prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici aduce un „iz deosebit din vremuri apuse”.

Savantul ajuns la vârsta centenară „a jucat roluri majore pe scena vieții, a trăit sub trei regi, a trecut prin regimuri de mână forte, a trăit fericiri și drame, glorii și căderi, dar nu s-a lăsat niciodată îngenuncheat”, a continuat academicianul.

„Prin răspunsurile pe care le-a dat provocărilor vieții, magistrul ne-a convins că seva sănătoasă care i-a nutrit neamul timp de atâtea secole i-a străbătut și îi străbate încă energic venele, dându-i forța răzbaterii prin vâltoare.”

În ciuda încercărilor prin care a trecut și a vârstei înaintate, Constantin Bălăceanu-Stolnici nu a încetat nicio clipă să transmită mesaje de încredere și speranță, a mai remarcat acad. Ioan-Aurel Pop.

Evenimentul a continuat cu un laudatio adresat de Patriarhul Daniel și citit de Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost serbat joi, 6 iulie 2023, într-o sesiune aniversară a Academiei Române, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Domnul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost în toată viața sa un om apropiat al Bisericii. Domnia sa a reușit, nu numai după anul 1990, ci și în plin regim comunist, să cultive o complementaritate între argumentarea științifică și revelație sau credință”, a transmis Patriarhul Daniel.

„În calitate de efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești – Biserica Domnița Bălașa din București, care, în perioada 2018-2022, a fost restaurată printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene, s-a preocupat ca această biserică să funcționeze la aștep­tările pe care le-au avut ctitorii ei, dând curs conștiinței de epitrop testamentar, îndatorat de stră­moșii ctitori să readucă în proprietate bunurile confiscate în timpul regimului comunist ateu.”

„Ne amintim mereu cu bucurie de întâlnirile noastre cu Domnul Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici și prețuim susținerea sa publică în proiectul construirii Catedralei Naționale”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții și al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Constantin Bălăceanu-Stolnici ajutorul Său sfânt în toată lucrarea sa de promovare a cercetării științifice, a cunoașterii istoriei și culturii poporului român.”

Cu acest prilej, ierarhul i-a înmânat profesorului centenar Ordinul Patriarhal „Sf. Ioan Gură de Aur”, oferit de Părintele Patriarh Daniel. Acesta se acordă pentru o activitate deosebită în apărarea și slujirea dreptei credințe.

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost serbat joi, 6 iulie 2023, într-o sesiune aniversară a Academiei Române, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Cu acest prilej, savantul a primit din partea Patriarhului României Ordinul „Sf. Ioan Gură de Aur”. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

La sesiunea aniversară au mai rostit mesaje de felicitare Ministrul Culturii, Raluca Turcan, Preasfințitul Părinte Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, dr. Georgeta Filitti și prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membri de onoare al Academiei Române, dr. Cristiana Glavce, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Duțu, președintele Universității Ecologice, și prof. univ. dr. Dumitru-Constantin Dulcan.

La final, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, sub conducerea arhidiaconului Mihail Bucă, a susținut un recital de muzică religioasă și patriotică.

În cadrul evenimentului a fost prezentat volumul omagial „Constantin Bălăceanu-Stolnici la 100 de ani”, apărut la Editura Academiei Române, care reunește articole de specialitate și mesaje de felicitare din partea Patriarhului României, a unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și de la academicieni, profesori și medici.

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost serbat joi, 6 iulie 2023, într-o sesiune aniversară a Academiei Române, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. A fost lansat și un volum omagial. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Anul trecut, la aniversarea vârstei de 99 de ani, Părintele Patriarh Daniel i-a conferit lui Constantin Bălăceanu-Stolnici cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul Crucea Patriarhală, pentru mireni.


Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și directorul onorific al Institutul de Antropologie „Francis Rainer“ al Academiei Române, este medic neurolog cu o experiență profesională de peste 75 de ani, om de știință, promotor al neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului Nervos.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente