La împlinirea a 118 ani de la naştere, Patriarhul Justinian a fost omagiat în locurile natale

Patriarhul Justinian Marina a fost omagiat joi, 21 februarie 2019, în comuna vâlceană Stăneşti cu prilejul împlinirii a peste un secol de la naşterea sa.

Colocviu

În semn de apreciere pentru cel care a condus Biserica Ortodoxă Română în perioada 1948-1977, Mănăstirea Suiești, în parteneriat cu Primăria Comunei Stănești și Școala Gimnazială din Stănești, a organizat colocviul intitulat „Patriarhul Justinian Marina”.

Evenimentul cultural s-a desfășurat în Căminul din comuna Stănești şi a reafirmat conlucrarea dintre preoții, primarii și învățătorii satului în păstrarea dreptei credințe, informează Arhiepiscopia Râmnicului.

În cuvântul de întâmpinare adresat participanților, Ionel Michiu, primarul Comunei Stănești, a evidenţiat „chipul duhovnicesc al celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române păstrat în conștiința rudelor și a sătenilor”.

Despre lucrarea ctitoricească a Patriarhului Justinian Marina a vorbit părintele protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești, care a prezentat câteva documente de arhivă referitoare la familia Marina.

Mesajul Arhiepiscopului Râmnicului

Cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost rostit de părintele consilier Ștefan Zară.

În mesaj, ierarhul a evidenţiat „viaţă de permanentă luptă (a Patriarhului Justinian – n.r.) împotriva comunismului ateu în care Biserica, pe care a cârmuit-o cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu numai că a supravieţuit, dar a şi înflorit pătrunzând norii vremurilor şi vâltoarea lor”.

„În astfel de momente se cuvine mai mult ca oricând să îndreptăm gândul nostru spre cel care a fost deopotrivă pentru Biserică şi pentru neam părinte şi mare conducător, slujitor şi făuritor de istorie”, a menţionat Arhiepiscopul Varsanufie în mesajul său.

Părintele Ștefan Zară, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a vorbit în continuare despre „Spiritualitatea satului românesc reflectată în cuvântările Patriarhului Justinian Marina”.

„În toate cuvântările, dar și în toată lucrarea sa energică a știut să apere spiritualitatea autentică a satului românesc, cunoscând bine importanța acestuia pentru păstrarea credinței nealterate în poporul român”, a precizat părintele consilier.

De asemenea, părintele Ştefan Zară a afirmat că „satul a trăit în Patriarhul Justinian ca experienţă vie, fiind născut și crescut într-un loc cu o spiritualitate românească autentică și profundă”.

Despre dragostea Patriarhului Justinian față de locurile natale a vorbit și doamna Zenovia Zamfir de la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea, fiică a satului, cea care a inițiat în ultimii ani numeroase evenimente comemorative.

În cadrul manifestării duhovnicești-culturale, Grupul coral „Sfântul Stelian” din Protoieria Drăgășani a interpretat cântări duhovnicești din perioada Triodului.

Patriarhul Justinian Marina

Născut în 22 februarie 1901, în satul vâlcean Suieşti, pe atunci în comuna Cermegeşti (în prezent comuna Stăneşti), copilul Ioan Marina a fost crescut într-o familie credincioasă de buni gospodari.

Pentru acest fapt, comunitatea l-a cinstit în mod aparte, iar în anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a fost construită Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare, sfințită în anul 2017, moment în care a fost inaugurată și Casa memorială Justinian Marina.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente