La Drăgăşani a fost sfinţită o cruce monument în memoria lui Tudor Vladimirescu

Arhiepiscopul Varsanufie a sfinţit marţi crucea monument de la Mănăstirea Sf. Pantelimon din Drăgăşani, jud. Vâlcea, construită în memoria lui Tudor Vladimirescu şi a celor care au luptat împreună cu el pentru libertatea poporului român.

„Apropiat în copilărie de călugărul Gheorghe Duncea, care s-a preocupat, de altfel, de prima parte a educației sale, cunoscător al pravilelor bisericești, Tudor Vladimirescu a fost atașat de credința creștină, devenind ctitor al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Prejna, căreia i-a oferit un Triod și a înzestrat-o cu 30 de stânjeni de pământ”, a evidenţiat Înaltpreasfinţia Sa.

Ierarhul l-a numit pe Tudor Vladimirescu o „figură luminoasă a veacului al XIX-lea, care a marcat istoria poporului român”. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat legătura marelui revoluţionar cu personalităţi bisericeşti.

„Din rândul clerului, Tudor Vladimirescu se va atașa în mod aparte de episcopul Ilarion Gheorghiadis al Argeșului, care deși la început condamnase mișcarea, în martie 1821 a semnat în cartea de adeverire, adică jurământul de credință, devenind un adevărat inspirator al acestuia”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie.

„De fapt, în multe dintre relatările evenimentelor conduse de Tudor Vladimirescu, regăsim menționată prezența unui preot în apropierea sa, iar legăturile cu stareții mănăstirilor, dintre care se remarcă apropierea sufletească de starețul Eufrosin Poteca, dezvăluia parte din planurile sale, privind rolul strategic al mănăstirilor în fața atacurilor oștilor turcești”.

„În felul acesta, ctitorirea de lăcașuri de cult și legătura sa cu clerul ortodox reprezenta efortul de așezare a neamului în milostivirea lui Dumnezeu prin rugăciunea Bisericii, dar și adâncirea influenței acesteia în popor pentru a putea sprijini idealul unității naționale”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.

Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Citeşte şi: Parlamentul a votat: Anul 2021 este Anul Tudor Vladimirescu

Comentarii Facebook


Știri recente