La Arad are loc simpozionul: Contribuția ecumenică a Ortodoxiei românești în timpul comunismului

Simpozion Arad

La Arad se desfăşoară în perioada 14-16 noiembrie 2017 simpozionului anual al doctoranzilor Facultății de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea a Universității Aurel Vlaicu. La această sesiune s-au înscris 30 de doctoranzi care vor prezenta şi dezbate, pe parcursul a trei zile, temele pregătite sub îndrumarea coordonatorilor lor de doctorat.

În deschiderea lucrărilor, părintele profesor dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a adresat un cuvânt de salut participanţilor, evidenţiind coordonatele tematice şi tehnice sub auspiciile cărora se derulează acest proiect important, mai ales şi pentru faptul că unul dintre indicatorii esenţiali ai studiilor doctorale se referă la cercetarea ştiinţifică.

Referatele prezentate de studenţii doctoranzi vor fi reunite în Studia Doctoralia, revistă care stă mărturie în ceea ce priveşte documentarea şi activitatea ştiinţifică din cadrul Şcolii Doctorale de la Arad.

În acelaşi timp, părintele decan a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru binecuvântare şi pentru sprijinul permanent acordat activităţilor ce se derulează în cadrul Facultăţii de Teologie din Arad, implicit şi în cadrul Şcolii Doctorale. Totodată, a fost apreciată contribuţia părintelui profesor Constantin Rus, Directorul Şcolii Doctorale, precum şi a părintelui lector dr. Filip Albu pentru implicarea în buna organizare a acestui eveniment academic.

Primele 18 comunicări ştiinţifice, desfăşurate în ziua de 14 noiembrie, au fost moderate de părinţii profesori Constantin Rus şi Ioan Tulcan, acestea fiind urmate de sesiuni de dezbateri ample pe marginea celor prezentate.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente