„L-au tăiat și pe Domn, chinuindu-l mult”

Ziua de 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, era onomastica Doamnei Maria și aniversarea lui Constantin Brâncoveanu, care împlinea 60 de ani. Avea să fie, însă, ziua nașterii în ceruri pentru Sfinții Martiri Brâncoveni: Matei, Radu, Ștefan, Constantin, Constantin Vodă împreună cu Ianache Văcărescu. După câteva luni de chinuri în temnițele din Constantinopol, au suferit moarte martirică, într-o grotescă execuție publică, la care au asistat sultanul, marele vizir și membrii legațiilor europene. Mărturiile vremii sunt cutremurătoare.

Domnitorul mazilit Constantin Brâncoveanu împreună cu familia sa se aflau, în luna aprilie a anului 1714, închiși în Constantinopol. Temuta temniță Yedikule (a celor Șapte Turnuri) a fost locul unde Brâncovenii și-au început pătimirea martirică. Au urmat nenumărate chinuri la Fornetta sau în „Groapa Sângelui”, un loc unde întunericul nu putea fi biruit nici de lumânări, nici de candele. Toate acestea erau parte a unui interogatoriu menit să scoată la iveală pretinse averi tăinuite. Între timp, capuchehaiele lui Ștefan Vodă Cantacuzino, noul domnitor al Țării Românești, alimentau cu intrigi mânia sultanului și a marelui vizir. Nicolae Iorga amintește groaznicele anchetări: „Chinurile hoțești, cu tăieturi la cap și la mâini, cu arsuri pe piept, în ființa soției și copiilor, ținură din mai până în iulie, când se credea că a spus tot ce se cerea de la dânsul. Îl strămutaseră acuma, cu totul zdrobit, la Bostangi-Bași”. Închisoarea aflată în subordinea lui Bostangi Pașa, ofițer superior responsabil cu siguranța palatului imperial, se afla la Topkapî Saray, și era populată în special cu deținuți politici cu rang. Era tot un loc de tortură, gealații care executau pedepsele capitale fiind mercenari ai acestuia.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente