În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăți a Sfântului Constantin, în apropierea Porții Silivri, se ascunde cu smerenie sub pământ, în tainița unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare și mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii.
Înfăptuirea binelui naște recunoștință, iar recunoștința îmbracă, în căutarea ei firească de a se exprima nu doar în planul sufletesc, ci și în cel material, felurite forme. Recunoștința împăratului Leon cel Mare (457-474) față de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o în viața lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii. Tradiția Bisericii ne spune că, înainte de a ajunge împărat al Bizanțului, pe când era încă soldat, Leon obișnuia să se plimbe în pădurile din afara zidurilor Constantinopolului. Într-o zi a întâlnit în pădurea de dincolo de poarta Silivri un orb rătăcit. Făcându-i-se milă de el, Leon a hotărât să-l ia de mână și să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, orbului i se făcuse foarte sete și l-a rugat pe viitorul împărat să-i dea puțină apă. Atunci Leon a intrat în desișul din apropierea locului în care s-au oprit în speranța că va găsi apă, dar fiind greu de pătruns printre arbuștii foarte deși, s-a întors întristat. Atunci a auzit un glas dulce care i-a zis: „Nu e nevoie să te ostenești, Leone, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta și, luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui întunecați; și vei cunoaște de îndată cine sunt eu, care sălășluiesc aici de multă vreme”. Leon a făcut așa cum îi spusese glasul și îndată orbul a început să vadă. Adânc pătruns în suflet de cele întâmplate, el a hotărât să ridice aici o biserică în amintirea minunii făcute de Maica Domnului, lucru pe care l-a și înfăptuit după ce a ajuns împărat. Peste câțiva ani, împăratul Justinian (527-565) s-a vindecat de o boală grea după ce a băut apă din izvor, motiv pentru care a reconstruit biserica, făcând-o și mai mare. Din păcate, biserica avea să fie distrusă de turci în 1453, anul căderii Constantinopolului.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
