Itinerar chiriarhal în Mitropolia Banatului

În duminica a XVII-a după Rusalii, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a efectuat o vizită pastorală la Spitalul Clinic Județean din Arad. Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Verendin, Protopopiatul Băile-Herculane. Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, informează „Ziarul Lumina”.

Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a efectuat o vizită pastorală în duminica a XVII-a după Rusalii la Spitalul Clinic Județean Arad. În biserica de lemn din incintă, monument istoric purtând hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți, în prezența unui mare număr de pacienți și personal medical, persoane din vecinătatea unității spitalicești, iar un grup de tineri conduși de prof. Paul Krizner au dat răspunsurile liturgice la strană. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, având ca temei pericopele zilei (II Corinteni 6, Matei 15) și cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru această duminică, Înalt Preasfinția Sa a vorbit despre grija tuturor factorilor de răspundere: Biserică, familie, școală, societate, față de copii și tineri, precădere având sănătatea trupească și sufletească, împotriva îmbolnăvirilor de orice fel. „Biserica este cea care îngrijește ca fiecare ființă, indiferent de stare socială, convingere religioasă, apartenență sau limbă, să devină lăcaș al lui Dumnezeu, și nu al amăgirilor de orice fel, care îi pot deruta și pe cei credincioși; iar în cadrul acesteia fiecare credincios are o datorie față de cei mai mici sau mai slabi, pentru a-i ajuta să propășească în bine. Sfinții Împărați Constantin și Elena, omagiați în acest an prin hotărâre sinodală, dau exemplu măreț de o astfel de lucrare sfântă, prin viața și activitatea lor”, a arătat Înalt Preasfinția Sa. La finalul slujbei, părintele Pavel Vesa, slujitor la Spitalul Clinic Județean Arad, a adresat în numele tuturor celor prezenți filiale mulțumiri pentru momentele înălțătoare de împreună slujire, pentru grija părintească pe care Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului o arată în mod constant activității social-caritative și de acordare a asistenței religioase în cea mai reprezentativă unitate medicală arădeană. După săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, Înalt Preasfințitul Timotei a oficiat Parastasul, la împlinirea celor 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a mamei părintelui Pavel Vesa, Iosana Vesa, o credincioasă vrednică și o mamă desăvârșită. Biserica de lemn din incinta Spitalului Județean Arad, monument istoric, este atestată documentar ca datând din anul 1724, fiind strămutată din Parohia Groșeni, Protopopiatul Ineu, în anul 2001, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Timotei și prin osteneala preotului dr. Pavel Vesa, pe cheltuiala vrednicei de pomenire, academician Cornelia Bodea.

Vizită pastorală în Parohia Verendin

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Verendin, Protopopiatul Băile-Herculane. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. La slujbă a participat un număr impresionant de credincioși, din localitate și împrejurimi, precum și autorități locale. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit și instalat ca paroh diaconul Zaharia Marian Cocie. De asemenea, pr. Ioan Gaință, care a slujit vreme de 37 de ani în Parohia Verendin, a fost hirotesit iconom stavrofor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, condus de pr. Cătălin Găină.

„Se cuvenea să revenim în parohia dumneavoastră pentru a oficia Sfânta Liturghie și să ne revedem cu bunii, harnicii, darnicii și rugătorii noștri credincioși. Iată că înainte de a începe perioada Triodului, de a începe Postul Mare, în duminica a XVII-a după Rusalii, când, în cadrul Sfintei Liturghii, Sfinții Părinți au rânduit să citim și să recitim pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 15, în care ni se povestește despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu o femeie cananeeancă, se cuvenea să fim aici cu toții adunați în casa Tatălui Ceresc, la rugăciune. Astfel încât cu toții împreună să-I mulțumim Tatălui și Fiului și Sfântului Duh pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și să ne rugăm cu femeia cananeeancă, care a stăruit în rugăciunile sale și în cele din urmă a primit vindecare pentru fiica sa rău chinuită de un demon. A strigat această femeie în urma Mântuitorului din tot sufletul ei și din tot cugetul ei și cu toată ființa ei, fiind un exemplu pentru noi toți ca atunci când ne rugăm să strigăm către Dumnezeu, din adâncul inimii și să îi spunem: «Doamne, ajută-ne!»”

Slujire arhierească la Catedrala mitropolitană din Timișoara

Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit duminică la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din slujitori de la Centrul eparhial și de la catedrală, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La slujbă au participat un număr mare de credincioși timișoreni, precum și studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Facultății de Teologie din Arad, condus de prof. Mircea Bota. În după-amiaza aceleiași zile, corul studenților teologi din Arad a susținut un recital de cântări religioase la Mănăstirea Timișeni-Șag, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei. Aici tinerii au fost întâmpinați de arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor timișene, și de stavrofora Casiana Șimon, stareța mănăstirii.

Comentarii Facebook


Știri recente