Itinerar chiriarhal arădean în Duminica a XXXII-a după Rusalii

În Duminica a XXXII-a după Rusalii Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizită canonică în parohia Cladova din cadrul Protopopiatului Lipova. În biserica parohială cu hramul „Bunavestire”, în prezanța enoriașilor, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, din soborul slujitor făcând parte și Protopopul Lipovei, Preacucernicul Părinte Crinel Onea, informează episcopiaaradului.ro

În cuvântul de învățătură, tratând tema „Primirea lui Hristos în suflete”, cu referire directă la textul evanghelic din Duminica lui Zaheu și totodată al Evangheliei a doua din slujba Tainei Sfântului Maslu, care a urmat aici în continuarea Sfintei Liturghii (Luca 19) și la pomenirea Dreptului Simeon și a Proorociței Ana, cei care au întâmpinat pe Mântuitorul la sărbătoarea din preziuă, ca și la sfaturile Sfântului Pavel către ucenicul său în pericopa apostolică (I Timotei 4), privitor mai ales la purtarea tinerilor dedicați unei misiuni, Înalt Preasfinția Sa a subliniat râvna pe care credincioșii trebuie să o arate pentru îndreptarea continuă a vieții, spre a face în aceasta loc lui Dumnezeu.

După încheierea Sfintei Liturghii, preoții aparținători Cercului misionar preoțesc Radna, coordonați de către Preacucernicul Preot Ioan Jidoi, s-au întrunit în biserica din Cladova unde au săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, avându-l în frunte pe IPS Arhiepiscop Timotei. Pentru momentele de bucurie și înălțare spirituală oferite credincioșilor din sat și tuturor participanților, parohul locului, Preacucernicul Preot Stelian Traian Covăsânțan, a adus în final mulțumiri alese. Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Timotei și preoților slujitori.

Comentarii Facebook


Știri recente