Italia: A fost inaugurat un spațiu nou de slujire la o parohie românească din Roma

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, a săvârșit joi o slujbă de Te Deum la Parohia „Sf. Mare Mc. Nichita Romanul” din Roma (Pantano – Monte Compatri) și a inaugurat astfel noul spațiu de slujire.

La eveniment a fost prezent Gheorghe-Florin Cârciu, Secretar de Stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care pentru deosebita implicare în activitățile pastoral-misionare ale Episcopiei Italiei, a primit din partea PS Siluan, Crucea Episcopală, cea mai înaltă distincție acordată mirenilor.

Episcopul Siluan a vorbit în predică despre importanța deținerii unui spațiu de slujire propriu, „mai ales în diaspora, unde, parohiile cu greu dobândesc un spațiu al lor”.

În cadrul slujbei, ierarhul a hirotesit un ipodiacon pe seama Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Ostia.

Pr. paroh Cristian Țuțuroi și membrii Consiliului și Comitetului Parohial au primit Gramată de apreciere pentru întreaga muncă depusă în cadrul parohiei.


Noul complex parohial a fost achiziționat în septembrie cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, trecând printr-un proces de amenajare și adaptare la necesitățile pastoral-misionare specifice tradiției ortodoxe.

Complexul parohial este alcătuit din biserică, un spațiu ce va fi amenajat pentru activitățile catehetice, sociale și culturale și o curte generoasă.

Foto credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente