IPS Timotei își aniversează hirotonia episcopală. Au trecut 42 ani de la eveniment

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aniversează miercuri 42 ani de la hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în 4 iunie 1936 la Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara, la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). A devenit doctor în teologie în anul 1972; a absolvit studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972).

În perioada 1960-1961 a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș; a fost secretar eparhial la Arad (1961-1962) și Timișoara (1962-1968); Între 1968-1975 a fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului. În 1968 a fost hirotonit preot, iar în 1969 tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu numele Timotei. A fost hirotesit arhimandrit în 1970.

În data de 15 decembrie 1975 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, cu titlul Lugojanul, iar în data de 7 februarie 1976 a fost hirotonit arhiereu.

A fost ales Episcop al Aradului în 30 septembrie 1984 (înscăunat la 2 decembrie 1984). În anul 2009, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat în demnitatea de Arhiepiscop.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente