IPS Timotei a binecuvântat noul cămin studențesc al Universității Aurel Vlaicu din Arad

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a binecuvântat noul cămin studențesc al Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad.

Slujba de binecuvântare a avut loc la deschiderea noului cămin studențesc, înainte ca tineri să se cazeze în el.

Ierarhul a participat și la evenimentul de deschidere a căminului care a avut loc după slujba de binecuvântare.

La ceremonia de inaugurare au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, dar și ai Universității.

„Este un moment important pentru dezvoltarea instituțională a universității noastre. O investiție care a adus 110 locuri noi de cazare în condiții excepționale pentru studenții UAV. Mulțumim tuturor pentru suportul și munca depusă, pentru efortul pe care l-au făcut ca acest obiectiv să fie finalizat”, a declarat rectorul UAV Ramona Ilie, conform paginii oficiale a universității.

În această perioadă preoții care slujesc la paraclisele universitare merg și binecuvântează căminele unde se vor caza studenții.

La deschiderea noului an universitar, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj tinerilor studenți.

Sursă foto: Facebook / Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Comentarii Facebook


Știri recente