IPS Teofan ne îndeamnă să ne ridicăm la înălțimea idealurilor pentru care s-au jertfit Eroii Revoluției

Părintele Mitropolit Teofan a oficiat marți la Iași slujba de pomenire a Eroilor Revoluției, prilej cu care a îndemnat românii să adopte atitudinea corectă, care corespunde cu idealurile pentru care aceștia s-au jertfit.

„Pe de o parte, e de trebuință rugăciune către Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor care au plecat prematur atunci în veșnicie și a celor care i-au precedat, din 1945, în lagăre, în închisori – toți cei care au pătimit în diferite forme pentru țară”, a spus mitropolitul după serviciul religios.

„Pe de altă parte”, a adăugat el, „e necesară încercarea noastră de a înțelege dorul și așteptarea celor care au plecat și s-au jertfit în Decembrie 1989”.

„Și cred că istoria noastră recentă, de trei decenii și ceva, se împarte în două: au fost multe lucruri frumoase, în conformitate cu dorurile și așteptările celor care s-au jertfit atunci”, a continuat ierarhul.

Dar, a mai spus el, „avem și lucruri care nu sunt frumoase, sunt chiar urâte și acestea constituie o trădare a idealurilor pe care cei din decembrie le-au avut.”

Părintele Mitropolit a încheiat cu un îndemn și o rugăciune:

„Să ne aibă Dumnezeu în paza Lui, ca să ne înscriem, cât se poate, cu toate slăbiciunile noastre, în linia, așteptarea și dorul acelor oameni – bărbați și femei – care au plecat la Domnul și care așteaptă de acolo, din veșnicie, atitudine corectă, adică încadrare în așteptările lor.”

Ceremonialul militar și religios a fost organizat de autoritățile locale la Crucea Eroilor Neamului din fața Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, unde oficialii locali și reprezentanții asociațiilor de revoluționari au depus coroane de flori.

O slujbă de pomenire a eroilor din decembrie 1989 a fost oficiată în aceeași zi și la Catedrala Mitropolitană.

Potrivit statisticilor oficiale, la evenimentele din Decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.142 de persoane, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.

Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu

Comentarii Facebook


Știri recente