IPS Teofan: Doar cuvântul lui Dumnezeu ne ține în viață în sensul adevărat

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în ziua Botezului Domnului de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, informează Doxologia.

Mitropolitul a oficiat şi slujba de sfinţire cea mare a apei, după care a vorbit despre puterea acesteia.

„Sfințirea apei din această zi de Bobotează, precum și sfințirea apei din ajun, are putere în viața noastră dacă această apă sfințită este însoțită de credință, de nădejde și de dragoste”.

„Aceasta înseamnă un Da spus Bisericii, un Da spus neamului nostru, un Da spus lui Dumnezeu Care ne cheamă să fim fii și fiice credincioși și credincioase cuvântului Său, căci doar cuvântul lui Dumnezeu ne ține în viață în sensul adevărat”, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Apoi, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioşi cu Aghiasmă Mare.

Foto credit: Doxologia


Știri recente

Hramul Catedralei din Alexandria – 2026 | În imagini

Catedrala din Alexandria și-a sărbătorit hramul duminică, 30 august 2026, printr-un moment liturgic solemn. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, Episcop-vicar…