IPS Serafim aniversează instalarea ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, aniversează duminică, 05 iunie 2016, instalarea ca Mitropolit.

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim s-a născut la 04 septembrie 1948 în Boholţ – Făgăraş.

Studii:

  • Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov;
  • Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974);
  • Institutul „St. Serge“ din Paris (1982-1985), unde obţine doctoratul cu teza:„Le renouveau hesychaste dans les pays roumains“;

Activitate:

  • Preot necăsătorit în satul Pojorta – Făgăraş (1974-1975), hirotonit la 22 sept. 1974;
  • Muzeograf şi preot misionar la catedrala episcopală din Alba Iulia (1975-1982);
  • Lector la Institutul Teologic „St. Serge“ din Paris (1986-1989);
  • Duhovnic şi asistent la Institutul Teologic din Sibiu (1989-1990);
  • Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de „Făgărăşeanul“ (ales la 12 febr. 1990, tuns în monahism la 17 feb., hirotonit arhiereu şi instalat la 11 martie 1990);
  • La 16 oct. 1993 este ales mitropolit pentru românii ortodocşi din Germania şi Europa Centrală de către Adunarea eparhială întrunită la Aachen (Germania); confirmat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 12 ianuarie 1994, instalat la München la 5 iunie 1994;
  • Locum-tenens de Arhiepiscop pentru Europa Occidentală (1994-1998);

Distincții bisericești și civile

  • 01.06.1994 – Gramata de întronizare ca Arhiepiscop de Berlin și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa Centrală;
  • 27.11.2009 – Medalia constituțională de argint a landului Bavaria(Bayerische Verfassungsmedaille in Silber);
  • 30.10.2012 – Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler;
  • 21.03.2013 – Medalia Löhe (Löhe-Medallie) oferită de Fundația Culturală Wilhem Löhe a Diaconiei Evanghelice din Neuendettelsau – Bavaria;
  • 14.10.2015 –Ordinul de merit bavarez (Bayerischen Verdienstorden), oferit de către Horst Seehofer, Primul ministru al landului Bavaria.

Comentarii Facebook


Știri recente