IPS Nifon despre importanța sănătății: Omul batjocorește acest magnific dar

Reflectând la Vindecarea paraliticului din Capernaum, duminică, la Catedrala din Târgoviște, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a subliniat cât de important este darul sănătății și cât de greșită este uneori raportarea omului la acesta.

„Sănătatea în sine este marele, binecuvântatul și inefabilul dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat, protejat și cinstit, fiindcă este sacru. Cu toate acestea, adesea, omul batjocorește acest magnific dar, devenind sclav al păcatului”, a spus Arhiepiscopul Târgoviștei.

Boala, a continuat IPS Nifon, „este nu doar urmare a păcatului, ci ține și de o înțeleaptă, profundă și tainică pedagogie divină, care are ca scop îndreptarea omului, căruia, astfel, Creatorul îi dăruiește un nou început, oferindu-i odată cu vindecarea, acea tăcută, dar fermă chemare la transfigurare, la smerenie și la mântuire”.

Înaltpreasfinția Sa a notat faptul că paraliticul din Capernaum este vindecat de Hristos fără reproșuri: „Domnul nu-l judecă pe omul bolnav, nu-i reproșează nimic, ci îi oferă, odată cu iertarea păcatelor, vindecarea sufletului și a trupului, precum și posibilitatea înnoirii din temelii a vieții sale, adică o nouă șansă de a trăi întru lumina neapusă a harului dumnezeiesc”.

„Omul are permanentă nevoie de vindecare, de iertare și de a renaște din boală și din păcat, mai ales astăzi, când lumea noastră este dominată de excese de tot felul, de diferite crize și mai ales de violență și de războaie fără niciun fel de justificare, care măresc magnitudinea suferinței și întunecă cerul speranței noastre”, a conchis IPS Nifon.

În cadrul slujbei de duminică, chiriarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Victor Teodor Constantin, pe seama Parohiei Bâldana, județul Dâmbovița.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei


Știri recente