IPS Mitropolit Nifon: „Sf. Ier. Nifon a reorganizat din temelii viaţa spirituală, morală şi culturală”

Sfântul Ierarh Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti, a fost sărbătorit joi, 11 august 2016, la Târgovişte. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, împreună cu un sobor de ierarhi.

La eveniment au participat peste 20.000 de credincioşi, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Racla sfântului a fost aşezată de dimineaţă în apropierea istoricei Catedrale muntene. În continuare, a fost oficiată Slujba Utreniei.

La Sfânta Liturghie, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon s-au mai aflat: Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, şi Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a vorbit despre viaţa Sfântul Ierarh Nifon, evidenţiind faptul că acesta a contribuit la reorganizarea vieţii spirituale şi culturale a Ţării Româneşti.

Sf. Ier. Nifon, ascet exemplar şi misionar, iubitor de cultură şi experimentat organizator, ierarh înţelept şi blând, a reorganizat din temelii viaţa spirituală, morală şi culturală de la noi. Pentru optima promovare a învăţăturilor creştine a înfiinţat două noi eparhii, la Râmnic şi la Buzău, a oferit exemplu de desăvârşită viaţă morală, cerând contemporanilor săi să-l urmeze cu stricteţe în trăirea principiilor evanghelice. De asemenea, a îndemnat la utilizarea celor mai noi mijloace de comunicare socială pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Astfel, datorită îndemnurilor şi strădaniilor sale, Voievodul Radu cel Mare, a sprijinit tipărirea primului Liturghier ortodox din lume(1508), aici, la Târgovişte, de către Ieromonahul Macarie, operă continuată cu Octoihul(1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate celebrate în mod adecvat, în anii trecuţi, de către Eparhia noastră, la jumătate de mileniu de la apariţia lor, reamintind astfel de gloria centrului tipografic târgoviştean de altădată, a spus ierarhul.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a lansat volumele, tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, intitulate: Sf. Antim Ivireanul – Misionar şi om de cultură în slujba Bisericii şi neamului românesc şi Schola Graeca et Latina – Misiune educaţională, culturală şi bisericească la Târgovişte, pentru a aduce în memoria contemporană şcoala cu caracter academic de la Mânăstirea Stelea din Târgovişte, un adevărat început al învăţământului universitar. S-au prezentat, de asemenea, şi broşurile misionare: Sf. Scriptură – călăuză a vieţii creştine şi Sf. Cruce – răbdare în suferinţe.

Cu acest important prilej, pentru a celebra performanţa educaţională şi ştiinţifică, ierarhul a oferit Diploma de Excelenţă Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti pentru 22 elevi care au obţinut primele locuri la Olimpiadele şi Concursurile Naţionale la diferite discipline, aceştia fiind premiaţi împreună cu profesorii lor coordonatori.

Pelerinaj la Târgovişte. Peste 3.000 de tineri au participat la procesiune – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

Comentarii Facebook


Știri recente