IPS Laurențiu: Hristos se naște ca prunc din dragoste pentru om și din respect pentru libertatea lui

Mitropolitul Ardealului le transmite credincioșilor în Pastorala de Crăciun că vor învinge teama de necazurile din lume și tristețea numai dacă își vor hrăni mintea cu Adevărul Evangheliei. Acesta le va descoperi un Dumnezeu care s-a întrupat din dragoste pentru om și din respect pentru libertatea lui.

„Praznicul Naşterii Domnului îl așteptăm cu nerăbdare în fiecare an şi, oricâte necazuri am avea de înfruntat, acum găsim un moment de bucurie”, scrie Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

El subliniază că Mântuitorului Iisus Hristos „Se naște în timpul unui recensământ; şi în astfel de condiții grele, Maica Preacurată, fiind în călătorie și negăsind nici un loc potrivit, L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu într-o iesle de boi, în condiții de umilință şi smerenie”.

„Aşa a dorit El să vină la noi, nesilindu-ne cu nimic libertatea noastră, ci dorind doar să ne câștige pe noi cu dragostea Sa, să ne îmbogăţească pe noi prin coborârea Sa”, explică mitropolitul.

„Dumnezeu este Stăpânul absolut al tuturor făpturilor, El conduce istoria lumii, El proniază şi poartă de grijă de întreaga făptură, însă într-un mod unic: plin de iubire şi de respect faţă de libertatea umană”.

„El, Făcătorul cerului şi al pământului, alege să Se ascundă sub haina trupului, să vină în lume în chipul smerit al unui Prunc nevinovat, pentru a atrage prin iubire pe om la Sine, şi nu prin forţă, prin frică şi prin tiranie, aşa cum au făcut mai marii lumii acesteia”, adaugă ierarhul.

Făcând aceasta, Dumnezeu „ne arată că existența răului în istorie este o consecință a alegerilor pe care le face omul”, scrie Mitropolitul Ardealului. „Toţi ne dorim libertate! În decembrie 1989 au murit atâţia tineri pentru ca noi să fim liberi. Sfânta Scriptură ne învaţă însă că adevărata libertate o avem atunci când nu săvârşim păcatul.”

Ierarhul explică: „Tot ceea ce ni se întâmplă nouă este rodul neascultării noastre. Adevărul cu care se hrănește mintea noastră nu mai este Adevărul Evangheliilor, ci este înșelăciunea informațiilor contradictorii, care aduce atâta spaimă, teamă şi tristeţe în sufletele noastre”.

„Lumea întreagă este prinsă în această mreajă a înșelăciunii”, continuă ierarhul.

„Trebuie să ieşim din ea, alergând la Dumnezeu și ocupându-ne mintea doar cu adevărul Lui, căci doar cunoaşterea Adevărului ne face cu adevărat liberi. Doar aşa ne putem pune toată nădejdea în purtarea Lui de grijă, doar aşa ne putem încredinţa viaţa noastră cu totul lui Dumnezeu!”, încheie părintele mitropolit.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente