IPS Laurențiu: Chemarea de a fi mamă este cea mai sfântă dintre virtuțile acestei vieți

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a efectuat joi, 23 martie 2017, o vizită pastorală la secția de maternitate a Spitalului Județean de Urgență Sibiu. În cadrul vizitei, ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

În continuare, Mitropolitul Ardealului le-a vorbit mamelor despre minunea de a da naștere la copii. În cadrul cuvântului, părintele mitropolit a evidențiat că Maica Domnului este modelul desăvârșit al mamei creștine.

Chemarea de a fi mamă este cea mai sfântă dintre virtuțile acestei vieți. Fiecare dintre noi a venit în această lume printr-o jerfă, printr-o dăruire care stau la temelia întregii noastre vieți. Maica Preacurată este ocrotitoarea noastră a tuturor, este mama mamelor noastre, dar este și modelul desăvârșit al mamei creștine, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În organizarea evenimentului, alături de Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului, au fost implicați și reprezentanți ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, Filiala Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente